Un moment ciudat s-a petrecut sambata, in a doua zi a festivalului Neghinta din Bacau: una din notele juriului a starnit o furtuna de proteste in sala, parintii copiilor care au dansat protestand zgomotos fata de nota acordata de o profesoara de la Colegiul National de Arte George Apostu.
In numele acestor parinti, Gaby Brancoveanu ne-a trimis o scrisoare in care incearca sa lamureasca aceasta intamplare si din care vom prezenta cateva fragmente:
“Nemultumiti de modul de jurizare la categoria dans modern, din cadrul Festivalului Neghinita, Editia a-IV-a 2012 protestam vehement.
Protestam modul in care organizatorii acestui festival au incalcat grav criteriile de selectare ale unui juriu. Pentru a sustine argumentele pe care urmeaza sa vi le aducem in ce priveste incalcarea flagranta a dreptului la o notare corecta mentionam mai jos componenta juriului : Simona Baicu – presedinta juriului – profesor coregrafie Liceul de Arta “George Apostu”, Bacau Ligia Delia Grozdan – membru juriu – profesor coregrafie Universitatea de Arte “George Enescu”, Iasi Ada Meris Pompiliu – membru juriu – profesor coregrafie Liceul de Arta “George Apostu”, Bacau Alina Ciorcila – membru juriu – profesor dans Palatul Copiilor Florin Munteanu – membru juriu – antrenor dans sportiv Club Neghinita.
Orice organizator trebuie sa ia decizii obiective in alegerea juriului evitand astfel partinirea unor participanti in defavoarea celorlalti. Este important ca juriul sa inteleaga si sa fie de acord cu obiectivele si criteriile festivalului. Juriul trebuie sa mearga pe principiul “fair-play”.
Ne-am informat, din surse diferite, ca membri juriului nu au voie sa aiba concurenti in cadrul competitiei, dar bineinteles ca organizatorul festivalului Neghinita a scapat din vedere acest aspect si nu a mentionat in propriul sa regulament acest lucru. […]
La sectiunea “Dans clasic grup’’ au performat 11 grupuri din care 9 apartineau Liceului de Arta ‘’George Apostu’’. La sectiunea “Dans clasic individual’’ au concurat 20 de copii din care 16 apartineau Liceului de Arta ‘’George Apostu’’. La sectiunea ‘’dans modern grup’’ clasele V-VIII au performat 3 grupuri din care unul a apartinut Liceului de Arta ‘’George Apostu’’.
Cum mai putem crede in corectitudinea acestui juriu cand lucrurile stau asa cum scrie mai sus???…… Cum putem sa mai avem incredere in concursuri de acest gen cand lucrurile se desfasoara astfel ????
[…]
Desi copiii de la Klass Dance au obtinut locul doi (cu notele 10.00, 9.90, 9.80, 9.00 si 9.50) la sectiune ‘’dans modern grup’’, clasele V-VIII bucuria ne-a fost umbrita si de faptul ca dupa ce au urcat pe scena pentru a-si ridica diploma si trofeul au avut ‘’surpriza’’ sa nu aiba parte de trofeu……. Motivul invocat de organizatori nici nu mai are importanta….
Cum putem sa explicam noi copiilor ca nu ei sunt de vina cand, dupa ce au primit nota de 9.00 pe nedrept nu au parte nici de trofeu ??? Cum putem sa-i facem sa mai aiba incredere sa mai participe la competitii cand au vazut cu ochii lor ca munca depusa de ei nu valoareaza nimic pentru unii ???
Nu stiti ce dureros a fost sa-i vedem cu lacrimi in ochi pentru ca s-au simtit nedreptatiti si asta nu pentru un loc pe podium sau pentru un trofeu ci pentru ca ‘’nu a fost corect’’… asa s-au exprimat ei……
Prin acest protest nu vrem sa desconsideram pe nici unul din castigatori sau participanti. Suntem constienti de munca, efortul si sacrificiul personal si avem tot respectul pentru ei, dar din pacate anumite persoane, care ajung pe anumite pozitii, se folosesc de ei pentru a-si hrani propria ambitie.
[…]
Deasemenea prin acest protest nu dorim decat sa tragem un semnal de alarma, sa facem cunoscuta patania noastra si sa se inteleaga ca intotdeauna astfel de practici incorecte sunt date in vileag intr-un fel sau altul”.