“Nici un amator de pește nu rămâne indiferent la savoarea peștelui oceanic. Preparat în cele mai diverse feluri rămâne la fel de gustos.” Cam așa suna una din reclamele “Epocii de Aur”.
Macroul este un pește cu o personalitate puternică. Dacă-l prăjești în tigaie fără a avea o hotă echipată cu un ventilator care să-ți videze bucătăria ești obligat să-ți azvârli imediat “echipamentul de lucru” în mașina de spălat. Cu toate acestea, având în vedere că șalăul (atât cel de Dunăre, cât și cel de Nil) a ajuns în supermarket la prețuri indecente (ăsta este un eufemism pentru nesimțite), m-am hotărât să-i mai dau o șansă (macroului, evident). Am achiziționat (cumpărat suna prea banal) o pungă cu patru fileuri de macrou (500 g) la un preț acceptabil. Trec peste faptul că a trebuit să iau fiecare fileu la mână și să îi extrag oasele rămase în urma operației (probabil automate) de filetare. L-am lăsat să se decongeleze lent (aproape 24 de ore) în frigider, apoi l-am spălat și scurs bine de tot, după care l-am preparat (aproape) conform cu rețeta oferită de producător, scrisă cu caractere de 6 pe ambalaj. O rețetă pe care vreau să v-o împărtășesc în cele ce urmează.
