Măcar o dată pe săptămână, de regulă la sfârșit de săptămână (în weekend, cum s-ar zice în zilele noastre), la noi în familie se mănâncă pește proaspăt. Avem, nu departe de casă, o pescărie la care se găsește în permanență, pește viu, de acvacultură: păstrăv, crap sau sturion. Cum sturionii sunt cam măricei pentru o masă de două persoane (trei, dacă socotesc și soacra), crapul are gust de mâl (zice consoarta), singura opțiune rămâne, n-o să ghiciți, păstrăvul. Funcție de anotimp, păstrăvii respectivi oscilează între 200 g și 1,5 kg bucata. Acum, la sfârșit de noiembrie, am luat doi păstrăvi care n-aveau mai mult de 2,5 kg împreună. După ce păstrăvii au trecut pe la cuțitele lui nea Sandu (specialistul în desolzire, eviscerare și filetare al stabilimentului), m-am întors acasă cu patru fileuri mari (băteau cam la 300 g bucata), din care am scos opt porții – suficiente pentru 2 – 4 prânzuri (în funcție și de numărul de musafiri la masă).
În materie de gătit peștele, în familia restrânsă (adică eu + consoarta) există două curente: cel progresist și cel conservator. Vă las să ghiciți singuri cine cărui curent aparține (indiciu: conservatorii câștigă în 99% din cazuri 😉 ). Cum și de data aceasta conservatorii au avut câștig de cauză (a se citi “păstrăv în crustă de mălai cu mămăligă și mujdei de usturoi”) mie mi-a revenit sarcina – deloc simplă, de altfel, de a pregăti usturoiul: