,,Doamne, transformă-mă într-un instrument al păcii tale. Acolo unde există ură, lasă-mă să semăn dragoste. Acolo unde există durere, lasă-mă să ofer iertare. Acolo unde există dubiu, lasă-mă să pun credință. Acolo unde există disperare, lasă-mă să vin cu speranță. Acolo unde există întuneric, lasă-mă să fac lumină. Și acolo unde există tristețe, lasă-mă să aduc bucurie.” – Sfântul Francisc d`Assisi
Când te simți umilit, marginalizat, îndepărtat, există mai presus de orice, iubirea lui Dumnezeu pentru tine, pe care la rându-ți trebuie să o reverși, să o împărtășești celor de lângă tine, semenilor tăi, pe care i-ai ignorat poate prea mult în ultima vreme.
Poate că nu răul din noi este agravanta majoră a vieții noastre, ci mai degrabă, faptul că nu deslușim dragostea din noi și cea care ne înconjoară, că nu realizăm ceea ce înseamnă să ne trezim în fiecare zi cu soarele deasupra noastră, cu zâmbetul lui Dumnezeu. Mulți dintre noi ajungem la spusele și învățăturile Lui când suntem constrânși de necazuri, de o viață prea crudă, când cei de lângă noi pe care îi credeam prieteni, ne abandonează atunci când nu mai avem puterea de a lupta, de a ne îndrepta, de a ne pune în slujba celor apropiați, credinței și iubirii pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. Unde sunt cei care îi dorim alături de noi în momentele grele? Ce am făcut noi la rândul nostru de a-i ferici pe alții, de a-i înțelege, de a-i ajuta să se îndrepte spre a nu orbi căutându-și disperați pașii în viață?
După supărare și ură, sentimente ce în zilele noastre bântuie tot mai des sufletul uman, trebuie să învățăm să mai și iertăm și să ne cerem iertare, să ne îndepertăm de marele rău lumesc, să oferim iubire…
Cea mai bună formă de comunicare, rămâne cea pe care o putem aborda prin intermediul sentimentelor, pentru că ele sunt, așa cum spunea cineva, ,,limbajul sufletului”. Eu nu iau ca reper ceea ce ne arată și ne învață cărțile și filmele noi sau falșii prooroci de astăzi, ci doar cele date nouă spre învățătura minții și sufletului de cartea fundamentală a lumii, Biblia, doar momentele în care mă simt în comuniune cu puterea divină, căci vindecându-ți inima vei fi cu adevărat liber… Poate prea multă căutare și prea puțină regăsire de sine…
Iubirea este răspunsul, iubirea este tot ceea ce contează, în afara tuturor regulilor și principiilor ce ne guvernează viața, pe care însăși noi le creăm, dintr-o nesfârșită teamă de a ne mărturisi dragostea…
,,Tot răul vine de acolo că oamenii îşi închipuie că sunt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire. Cu lucrurile te poţi purta fără iubire, poţi să tai copaci, să faci cărămizi, să prelucrezi fierul fără iubire, faţă de oameni însă nu se poate, deoarece iubirea reciprocă dintre oameni este o lege fundamentală a vieţii omeneşti. Este adevărat că omul nu poate să se constrângă să iubească, aşa cum se constrânge să muncească, însă de aici nu urmează că poate să se poarte cu ceilalţi fără iubire, mai ales dacă cere ceva de la ei. Dacă n-ai iubire faţă de oameni, stai liniştit, ocupă-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu”, spunea scriitorul rus și marele gânditor creștin, Lev Tolstoi.
Dumnezeu nu ne condamnă, Dumnezeu doar ne îndrumă, Dumnezeu ne dă suprema libertate…
Poate că și eu, ca într-un binecunsocut film, am ales să trăiesc întru iubire și pentru iubire și nu doar să-mi câștig existența, am ales să fac orice mi-a plăcut cu adevărat, nimic altceva, întrucât mi-am dat seama cât de puțin trăim pe-acest pământ și cât de degeaba câteodată, căci viața construită pe teamă și pe-ndoială, pe veșnica încercare de a-ți câștiga existența (și uneori în ce mod!), nu e viață, ci e moarte adevărată… Căci, vorba regretatului om de litere și de spirit, Octavian Paler:
,,Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des. Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă”. (în ,,Paradoxul vremurilor noastre”)
Să ne trăim viața trăind-o cu adevărat, o viață care să conteze, o viață bazată pe dragoste și compasiune…
Să nu ne temem nicicând și să nu ne simțim abandonați, căci Dummezeu va fi mereu lângă noi. El nu ne va părăsi, pentru că noi suntem creația și produsul Lui, fiii, fiicele, țelul, El însuși.
Prin urmare, să-l chemăm oriunde și oricând ne vom simți singuri sau separați de pacea care este El…
Și El, va fi mereu aproape, mereu lângă noi…
Romulus Dan Busnea
