.

Tot ceea ce trebuie...

Contrar a ceea ce cred mulți oameni, nu aveți nevoie de un spațiu...

De ce aveți nevoie...

Unele persoane petrec mult timp în bucătărie. Pentru a găti, desigur, dar și...

Bolile comune la câini:...

Câinii sunt prieteni loiali și parte integrantă din familie, iar sănătatea lor este...

Ce calități trebuie să...

Un sac de dormit este un echipament esențial pentru orice excursie sau călătorie...

Ganduri de Pasti…

Moto:
„Doamne, transforma-ma într-un instrument al pacii tale. Acolo unde exista ura, lasa-ma sa seman dragoste. Acolo unde exista durere, lasa-ma sa ofer iertare. Acolo unde exista dubiu, lasa-ma sa pun credinta. Acolo unde exista disperare, lasa-ma sa vin cu speranta. Acolo unde exista întuneric, lasa-ma sa fac lumina. Si acolo unde exista tristete, lasa-ma sa aduc bucurie”. (Sfântul Francisc diAssisi)

Când te simti umilit, marginalizat, îndepartat, uitat, exista mai presus de orice, iubirea lui Dumnezeu pentru tine, pe care la rându-ti trebuie sa o reversi, sa o împartasesti celor de lânga tine, semenilor tai, pe care i-ai ignorat poate prea mult în ultima vreme.

Poate ca nu gândurile negre sau negativismul din noi constituie agravanta majora a vietii noastre, ci mai degraba, faptul ca nu deslusim dragostea din noi, dar nici cea care ne înconjoara; ca nu realizam ceea ce înseamna sane trezim în fiecare zi cu soarele deasupra noastra, cu zâmbetul si binecuvântarea lui Dumnezeu.

Din pacate, multi dintre noi ajungem la spusele si învataturile Lui, doar atunci când suntem constrânsi de o viata prea cruda, când cei apropiati noua strabat perioade grele sau se sting din viata, când cei de lânga noi pe care îi credeam prieteni ne abandoneaza, atunci când nu mai avem puterea de a lupta, de a ne îndrepta, de a ne pune în slujba celor apropiati, credintei si iubirii pe care ni le-a daruit Dumnezeu.
Unde sunt cei care îi dorim alaturi de noi în momentele grele? Ce am facut noi la rândul nostru de a-i ferici pe altii, de a-i întelege, de a-i ajuta sa se îndrepte spre a nu orbi cautându-si disperati pasii în viata?

Dupa suparare si ura, sentimente predominante ce bântuie sufletul uman, mai cu seama în zilele noastre, trebuie sa înveti a ierta, trebuie sa încerci a te departaja de marele rau lumesc, sa încerci chiar a te ierta în primul rând pe tine, cu ajutorul bunului Dumnezeu, pentru toate rautatile, invidia si ura îndreptate împotriva cuiva, de multe ori chiar împotriva celor mai apropiate fiinte noua, familiile noastre. Cea mai buna forma de comunicare, ramâne cea pe care o putem aborda prin intermediul sentimentelor, pentru ca, ele sunt, asa cum spunea cineva, „limbajul sufletului”.

Eu nu iau ca reper ceea ce ne arata si ne învata cartile si filmele noi sau falsii prooroci de astazi, ci doar cele înfatisate spre luare aminte si învatare cu mintea si cu sufletul, în cartea fundamentala a lumii, Biblia, de momentele în care ma simt în comuniune cu puterea divina, caci vindecându-ti inima vei fi cu adevarat liber… Poate prea multa cautare si prea putina regasire de sine…

Iubirea este raspunsul: iubirea este tot ceea ce conteaza în afara tuturor regulilor si principiilor ce ne guverneaza viata, reguli si norme pe care însasi noi le cream, probabil dintr-o nesfârsita teama de a ne marturisi dragostea…

Dumnezeu nu ne condamna, Dumnezeu doar ne îndruma, Dumnezeu ne da suprema libertate…

Poate ca si eu, ca într-un binecunsocut film, am ales sa traiesc, nu sa ma zbat doar pentru a-mi câstiga existenta; am ales sa fac orice mi-a placut cu adevarat, nimic altceva, întrucât mi-am dat seama cât de putin traim pe-acest pamânt si cât de degeaba câteodata, caci viata construita pe teama si pe-ndoiala, pe vesnica încercare de a te împlini material (si uneori în ce mod!) si tot mai putin spiritual, nu înseamna viata, ci moarte adevarata…

Sa ne traim viata traind-o cu adevarat, o viata care sa conteze, o viata bazata pe dragoste si compasiune, pe smerenie si daruire…

Sa nu ne temem nicicând si sa nu ne simtim abandonati, caci Dummezeu va fi mereu lânga noi.
El nu ne va parasi, pentru ca noi suntem creatia si produsul Lui, fiii, fiicele, telul, El însusi.
Prin urmare, sa-l chemam oriunde si oricând ne vom simti singuri sau separati de pacea care este El… si El, va fi acolo, mereu acolo…

„Când s-a atins de trupul omenesc al lui Iisus Cel înviat, Toma a marturisit dumnezeirea Lui, zicând: Domnul meu si Dumnezeul meu!

Toma s-a atins de trupul material, vazut si limitat al lui Hristos, dar a marturisit pe Dumnezeu Cel nematerial, nevazut si nemarginit. El s-a atins de semnele Crucii si a marturisit slava Învierii. S-a atins de semnele suferintei si ale mortii trecatoare, dar a marturisit puterea Învierii si a vietii vesnice. S-a atins de semnele lasate în trupul lui Hristos, de pacatele oamenilor (tradare, invidie, ura si violenta), dar a marturisit puterea iubirii lui Dumnezeu mai tare decât pacatul si moartea. S-a atins de semnele istoriei pacatoase care ucide, dar a marturisit vesnicia iubirii milostive a lui Dumnezeu care daruieste viata.

S-a atins de semnele bolii pacatului omenesc, dar a marturisit lumina vindecarii dumnezeiesti, ca sa se împlineasca profetia lui Isaia care, cu sute de ani înainte, fiind inspirat de Duhul Sfânt, a rezumat taina legaturii dintre Cruce si Înviere, în cuvintele: <<(...) prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat>> (Isaia 53, 5).

Ranile patimirilor lui Hristos Cel rastignit s-au vindecat prin Înviere. Desi nu mai sângereaza, ele totusi însemneaza ceva: sunt stigmate sau semne care confirma si comunica iubirea Lui smerita mai tare decât pacatul si moartea. Urmele Crucii, desi vindecate prin Înviere, ramân totusi imprimate în trupul lui Hristos Cel preaslavit, pentru a ne arata ca suferintele si nevointele omului în lupta sa cu pacatul în istorie nu sunt uitate de Dumnezeu în vesnicie, ci vindecate si luminate sau transfigurate în semne de biruinta ale iubirii rastignite asupra pacatului (egoismului), mortii si iadului” (pastorala de Sfintele Pasti 2012, rostita de Înalt Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române).

Sa luam asadar aminte, de cele spuse odinioara de Maica Tereza: „Nu uita niciodata ca pielea se încreteste, parul încarunteste, iar zilele se transforma în ani… dar, ce e mai important se conserva; forta si determinarea ta nu au vârsta. Spiritul tau este cel care îndeparteaza pânzele de paianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reusita e o alta încercare.
Cât timp traiesti, simte-te viu. Daca ti-e dor de ce faceai înainte, fa-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngalbenite de timp… mergi mai departe atunci când toti se asteapta sa renunti. Nu lasa sa se toceasca taria pe care o ai în tine. Fa astfel ca în loc de mila sa impui respect.

Când nu mai poti sa alergi, ia-o la trap.

Când nu poti nici asta, ia-o la pas.

Când nu poti sa mergi, ia bastonul. Însa nu te opri niciodata”.

Caci, în final, toate se regasesc dupa cum spunea Sfântul Maxim Marturisitorul, în puterea divina: „Domnul este izvorul existentei, dar nu existenta însasi. Fiindca e mai presus si de însasi existenta spusa si gândita în oricare mod”.

Pace sufleteasca tuturor! Hristos a Înviat!

Romulus Dan Busnea