E imposibil să nu-l fi văzut măcar o dată, să nu fi auzit zgomotul produs de el și, mai ales, mirosul pe care-l degajă atunci când taie metale. Este polizorul unghiular, un instrument electric portabil folosit pentru șlefuire, tăiere și lustruire.
Polizor unghiular este numele sau, dar toată lumea îi spune FLEX. „Dă-mi flexul ăla, îmi împrumuți și mie flexul, mai termin-o odată cu flexul ăla!”. Sună familiar?
Polizorul unghiular a fost inventat în 1954 de compania germană Ackermann + Schmitt (FLEX-Elektrowerkzeuge GmbH) din Steinheim an der Murr.
Datorită acestui fapt, în germană, olandeză, slovacă, cehă, poloneză, croată, letonă, română, maghiară și bulgară (și, eventual, în alte limbi europene), un polizor unghiular este denumit doar „flex”.
FLEX-Elektrowerkzeuge GmbH este un producător german de scule electrice cu sediul central în Steinheim.
Compania a creat un parteneriat cu producătorul american de instrumente Porter Cable, până când Pentair a vândut divizia de scule electrice către Black & Decker în 2004. În 2013, instrumentele FLEX au fost preluate de chinezul Chervon Holdings Ltd.
În America de Nord, FLEX vinde în principal instrumente de prelucrare a metalelor (polizoare și lustruit) și scule electrice pentru zidărie, dar în Europa fabrică și vinde instrumente pentru prelucrarea lemnului.
Polizoarele unghiulare pot fi utilizate pentru îndepărtarea excesului de material. Există multe tipuri diferite de discuri care sunt utilizate pentru diferite materiale și sarcini, cum ar fi discurile tăiate (lama de diamant), discurile abrazive de măcinare, pietre de șlefuit, discuri de șlefuire, roți cu perii de sârmă și plăcuțe de lustruit.
Un polizor unghiular are rulmenți mari pentru a contracara forțele laterale generate în timpul tăierii, spre deosebire de un burghiu de putere, unde forța este axială.
Polizoarele unghiulare sunt utilizate pe scară largă în prelucrarea și construcția metalelor, precum și în salvările de urgență. Se găsesc frecvent în ateliere, garaje de service și ateliere de reparații auto.
De ce i se spune „cablu coaxial”?
Cablul coaxial este un tip de cablu electric care are un conductor interior înconjurat de un strat izolant tubular, înconjurat de un scut tubular conducător. Multe cabluri coaxiale au, de asemenea, o teacă sau o manta izolatoare exterioară. Termenul coaxial provine de la conductorul interior și scutul exterior care împart o axă geometrică.
Cablul coaxial a fost utilizat prima dată în 1858 însă teoria sa nu a fost descrisă până în 1880 de către fizicianul, inginerul și matematicianul englez Oliver Heaviside, care a brevetat designul în acel an.
Un cablu coaxial este un tip de linie de transmisie, utilizat pentru a transporta semnale electrice de înaltă frecvență, cu pierderi mici. Se utilizează în astfel de aplicații, precum cabluri telefonice, cabluri de rețea pe internet în bandă largă, linii de date computerizate de mare viteză, transportarea de semnale de televiziune prin cablu și conectarea emițătorilor și receptoarelor radio la antenele lor.
Acesta diferă de celelalte cabluri ecranate, deoarece dimensiunile cablului și conectorilor sunt controlate pentru a oferi o distanțare precisă, constantă a conductorului, care este necesară pentru ca acesta să funcționeze eficient ca o linie de transmisie.
