La sfârșitul de mandat al președintelui Traian Băsescu, unul care se apropie cu pași repezi (primul și probabil ultimul președinte din istoria României care și-a păstrat funcția în urma referendumului din data de 29 iulie 2012, când nu s-a întrunit rata de participare necesară validării votului, dar a rămas suspendat până pe data de 27 august 2012, atunci când Monitorul Oficial a publicat decizia Curții Constituționale cu privire la disputa dintre partidele politice pe tema numărului populației cu drept de vot din România), românii s-au cam săturat de vorbe, teatru, rânjete și promisiuni, s-au cam plictisit să tot fie păcăliți că trăiesc bine, când de fapt ei trăiesc din ce în ce mai rău, unii chiar la limita subzistenței…
Deși este la fel de probabilă/relativă, schimbarea mult dorită în România devine mai mult decât necesară, devine vitală și de netăgăduit. Poate că modul în care președintele Băsescu și gașca lui au diriguit destinele poporului român timp de zece ani, poate reprezenta un serios avertisment, un semnal de alarmă atât pentru politica românească viitoare, cât și pentru alegători, întru veșnicul dar neauzitul ,,Deșteaptă-te, române!”.
Din păcate, tot acest joc politic care angrenează o țară întreagă, nu este altceva decât o mare cacialma. Reușita menținerii președintelui la putere se datorează în mare măsură nu doar naivității noastre (în speță a celor care l-au votat), ci și datorită faptului că acesta a avut câțiva consilieri de imagine foarte buni, care au făcut în așa fel încât toate acțiunile și faptele acestuia să consoneze cu simpatiile și bucuriile simple ale unei bune părți din populația acestei țări, umile și umilite…
Traian Băsescu, este de departe, personajul politic aflat într-un declin ireversibil al popularității care a prins ani de-a rândul atât de bine la public. Un public care l-a considerat pe Băsescu ca pe un om mai mult decât normal, ca pe ,,unul de-ai noștri”, care înjură, scuipă, mănâncă semințe la fotbal, bea cot la cot cu alegătorii și se distrează de minune ori de câte ori are prilejul (la munte, la mare și-n orice împrejurare, mereu într-un Logan, ,,mașina poporului”).
Însă, din punct de vedere al impactului pe care imaginea președintelui o produce în mediile de informare externe, situația se schimbă radical. Spre edificare, putem lua în considerare (chiar dacă ceva mai veche, cu atât mai actuală) părerea unei personalități marcante de la Radio France International (RFI), gazetar și scriitor, specialist de marcă în problematica politicii est-europeane. E vorba de Pierre Amon, care vede în președintele Băsescu, un om de port, uns cu toate alifiile și șireteniile marinărești. Așa cum foarte bine observa reputatul gazetar francez în urma experienței pe care a trăit-o mai muți ani la Marsilia, prezența portului în viața orașului, a deteriorat caracterul și comportamentul locuitorilor, în sensul că școala vieții a devenit acolo suverană, dură și brutală.
Cam aceasta este și caracteristica care denotă din atitudinea și ,,personalitatea” președintelui, numai că o funcție de președinte – cea mai înaltă, mai onorabilă și mai respectată din stat – presupune o altfel de școală. Una care trebuie să producă un simbol, un intelectual, un diplomat, o inteligență bazată pe multă rațiune, pe eleganța și logica discursului, pe onoare și demnitate… Dl Amon ne trimite cu gândul la foștii mari președinți ai Franței, Mitterand și Chirac, care au reprezentat cum nu se poate mai bine Franța, cu tot ce are ea mai bun: onoare, cultură și istorie. Acesta a atras atenția că președinții țărilor europene nu sunt străini de scenele cu jongleriile produse de ,,fachirul Băsescu”, un președinte jucător cu atitudini de multe ori nedemne pentru un șef de stat civilizat. S-a tot pus întrebarea de către mulți analiști politici europeni, justificată de altfel: cum de-au ales românii, ca simbol de reprezentativitate, ,,un băiat de periferie, arțăgos și cu apucături imprevizibile, ale căror consecințe nu pot fi ușor calculabile”?
După aceștia, un astfel de președinte nu poate reprezenta o Românie în spiritualitatea ei esențială. Ba din contră, unii cred că se va face de râs și în continuare (așa cum a mai făcut-o) în relațiile cu diplomația estică, sau vestică. Căci, în viziunea europenilor cultivați din punct de vedere politic, tipul de șef de stat – gen Băsescu – impulsiv, acultural, lipsit de capacitatea unei bune comunicări, permanent conflictual, este destul de greu de înțeles și cu atât mai greu de acceptat, într-o lume care pune un accent deosebit pe arta compromisului, înțelegerii reciproce și a comunicării inteligente.
Pentru gazetarul francez, președintele Băsescu este considerat un antieuropean, prin
filoamericanismul său declarat public, unul dintre cei care, nu o dată, a implorat bunăvoința americanilor pentru a rămâne la putere, indiferent prin ce mijloace.
Ignoranța domnului Băsescu față de celelalte puteri ale statului își manifestă de regulă, reversul: exercitarea asupra acestora, în diferite ocazii, a unui autoritarism contrar prevederilor constituționale, drept pentru care a și primit un cartonaș galben ce i-a adus suspendarea… Primul președinte suspendat și cel mai controversat…
Pentru cei care încă mai cred în discursurile emoționale, domnul Băsescu se dovedește încă a fi un adevărat maestru, un exemplu a ceea ce înseamnă în a le grăi oamenilor exact ce vor ei să audă, transformați ulterior în alegători cuminți și ordonați, îmbătați cu apă chioară, cu iluzii, cu veșnicele gogoși electorale, încrezători într-o zicală adaptată, potrivit căreia, ,,tot ce zboară se și mănâncă”.
Părerea lui Pierre Amon (un om ,,din afară”) despre reprezentativitatea unui președinte, este elocventă: ,,Dacă voi românii considerați că un om ca Băsescu vă reprezintă spiritual și comportamental, dacă el este imaginea voastră în lume, apoi vă meritați soarta. Eu, unul, îi prefer de la voi pe Titulescu, Martha Bibescu, Cioran, Brâncuși, Eugen Ionescu, George Enescu, Eliade; ăștia da, vă conferă o aură europeană; jucătorul vostru de astăzi, e un accident nefericit al istoriei”.
O astfel de părere ar trebui să dea de gândit tuturor fanaticilor probăsiști, care încă mai cred că președintele Băsescu e vajnicul apărător al democrației și libertăților cetățenești, acel înfocat luptător împotriva corupției (căci hoțul strigă: ,,uite hoții!”), că el, cât mai este președinte o fi în stare să mai schimbe ceva în România. Ei, nu-i bai, că vine din urmă șleahta lui, în frunte cu cucoana Udrea, cea care place bărbaților, căci ,,se mișcă popular”… Ha, ha, ha, ce glumă bună zise președintele, și trase apa… Căci după el, potopul…
P.S. Text adaptat, publicat cu mulți ani în urmă într-un cotidian băcăuan, dar cred eu, la fel de actual…
ROMULUS DAN BUSNEA
