ÎN PRAGUL ANULUI NOU, FAMILIEI REGALE A ROMÂNIEI, CU PREȚUIRE ȘI ADÂNCĂ RECUNOȘTINȚĂ…

,,Regimul monarhic a funcţionat remarcabil la români, care aveau o lungă istorie de dominaţie directă, de lupte politice, lipsă de continuitate, lipsă de echilibru intern. Aşa încît monarhia a fost salutară pentru societatea românească. Cît de favorabilă a fost societăţii româneşti se vede din faptul că România a dat atunci tot ce a avut mai bun. În viaţa politică, socială, în cultură, un început de integrare în viaţa europeană spre care românii aspiră în chip tradiţional. Poate mai mult decît în tot trecutul, românii au văzut în instituţia monarhiei şi în persoana regelui temelia rezistenţei, libertăţii şi democraţiei”. (istoricul Şerban Papacostea)

,,Stalin şi poporul rus/ libertate ne-au adus”, sau ,,Ana, Luca şi cu Dej/ bagă spaima în burghezi”, erau lozincile mobilizatoare pe care le strigau proletarii din România după instaurarea regimului comunist, care din păcate, sub o formă sau alta, a fost la fel de odios şi asemănător cu cel nazist: teroare, sistem politic bazat pe partidul unic, poliţia politică dirijată de servicii secrete care utilizau forţa şi şantajul, crearea ,,omului nou”, megalomania, manipularea şi minciuna, cultul personalităţii.

Portretul Regelui Mihai I – unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai Familiei Regale, cea care a înfăptuit România Mare şi a creat condiţiile reformării şi modernizării statului român, proces la care şi-a adus din plin contribuţia timp de peste opt decenii -, a fost înlocuit cu cele ale noilor reprezentanţi ai puterii populare; din manualele şcolare au dispărut autori clasici şi opere fundamentale ale literaturii române şi universale, fiind cenzuraţi până şi autorii mai tineri; au apărut materii noi, de la Limba rusă până la Geografia URSS şi Istoria URSS, aceasta din urmă având ca punct central Marea Revoluţie din Octombrie de la 1917, dezvoltată într-un capitol consacrat special unui eveniment istoric, ce mai bine n-ar fi avut loc niciodată.

,,La 30 decembrie 1947, firul istoriei naţionale româneşti a fost brutal curmat din ordinul lui I.V.Stalin, care a dispus înlăturarea Regelui Mihai I din fruntea statului şi instaurarea la cârma ţării a unui regim de imitaţie, după modelul totalitar sovietic. Acest act, dictat de la Kremlin şi aplicat cu exemplară sugărnicie de agenţii comunişti din România ai puterii sovietice, a pus capăt intervalului celui mai fecund în împliniri din întreaga istorie românească, cel reprezentat în sfera politicii de regimul monarhiei constituţionale, instaurat în 1866 în persoana Principelui Carol de Hohenzollern. Actul fondator al noii domnii a fost promulgarea unei Constituţii liberale, iniţiativă care a călăuzit viaţa politică a ţării până la sfârşitul anului 1947, cu întreruperi provocate de vicisitudinile situaţiei internaţionale. Constituţia din 1866 a instituit regimul guvernului reprezentativ, al responsabilităţii ministeriale, al separării puterilor, al drepturilor cetăţeneşti, al egalităţii în faţa legilor, al respectului proprietăţii, temelie a oricărei societăţi civilizate, al libertăţii presei şi a conştiinţei, într-un cuvânt al principiilor fundamentale pe care s-a clădit lumea modernă”, scria într-un articol intitulat ,,Monarhie şi Constituţie”, cunoscutul istoric şi academician, Şerban Papacostea. Tot domnia sa, spunea într-un interviu, că tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii a fost total contrar, împotriva condiţiilor, trăsăturilor care formează personalitatea, şi că, unul din factorii care ar trebui să stea în permanenţă la baza acestei formări, este contactul cu marile valori, cu personalităţile care şi-au pus propriile interese doar în slujba binelui comun, pentru propăşirea materială şi spirituală a unui popor. Or, după cum ştim şi după cum unii dintre noi au simţit-o pe propria piele, regimul comunist n-a făcut altceva decât să răstoarne în mod voit scara valorilor, prin anularea elitelor, anihilarea personalităţii şi promovarea agresivă, în special prin intermediul mass-media, a non-valorilor.

Tot ceea ce trebuia să servească tinerelor generaţii drept modele autentice, adevărate, înălţătoare, au lipsit în ultimele decenii şi continuă din păcate, să lipsească, aproape cu desăvârşire. Regimul comunist, unul tot mai restrictiv şi abuziv, care însă invoca în discursurile sale termeni şi mesaje subliminale precum ,,libertăţi cetăţeneşti” şi ,,democraţia populară”, a reuşit să izoleze ţara, să separe, să înstrăineze şi chiar să înlăture printr-o abjectă manipulare ideologică marile valori, personalităţile de prim rang, prin îngrădirea contactelor cu lumea libertăţii şi a efervescenţei creatoare a intelectualităţii de pretutindeni.

Criza actuală pe care o traversează de mai mulţi ani societatea românească, nu este altceva decât rezultanta aşezării pe baze nedemocratice a vieţii politice şi sociale, a lipsei unei viziuni clare pe care trebuiau să o promoveze şi să o pună în practică toţi cei care s-au perindat la putere în toţi aceşti aproape 25 de ani, de când se consideră că am păşit într-o altă eră a existenţei noastre.
Istoria a demonstrat că regimul monarhiei constituţionale a deschis calea spre afirmarea şi libertatea tuturor celor oprimaţi până la instaurarea lui, a răspuns, aşa cum afirma acelaşi istoric, ,,stimulului libertăţii printr-o excepţională afirmare pe multiple planuri” şi că, din nefericire, în urma valului totalitarismelor care a cuprins la un moment dat întreaga Europă, ,,după o înflorire excepţională timp de 80 de ani – de la Carol I la Mihai I, societatea românească a fost condamnată la cea mai grea opresiune externă şi internă din întreaga ei istorie, cămaşă de forţă cumplită, îndurată cu greu şi cu consecinţe dezastruoase pe plan naţional”.
Cred că pentru redobândirea libertăţii şi democraţiei, care au suferit în ultimii ani nenumărate sincope, ar trebui nu numai să asistăm, ci să şi participăm activ la o altă alternativă, la reformarea clasei politice, care, aşa cum spunea ASR Principele Radu al României, ,,are nevoie să deprindă adevărul că democraţia este un instrument în mâna ei, nu un sistem la cheremul ei”. Altfel, aceste valori fundamentale, riscă să devină inaplicabile, transformând totul şi pentru toţi, într-o grea şi ireversibilă suferinţă.
În ciuda multor greutăţi şi frământări, dar având în suflete credinţă şi încredere în puterea divină, Familia Regală, împreună cu poporul român, au reuşit de-a lungul vremurilor să le aşeze pe toate pe un anume făgaş, în direcţia cea bună, cu discernământ şi inteligenţă canalizate spre binele comun, într-un spirit de solidaritate rar întâlnit, afirmaţia marele istoric Nicolae Iorga, fiind una pentru veşnicia neamului românesc:

,,Dinastia, transmiterea nu numai a puterilor, dar şi a tradiţiei şi a responsabilităţilor într-o familie guvernând din mila lui Dumnezeu odinioară şi astăzi şi cu adaosul unei voinţe naţionale care nu trebuie înnoită la fiecare alegere, a fost, de la început, temeiul vieţii orânduite a poporului românesc. Ea nu se datorează unui împrumut aiurea, ci unui fenomen adânc, în sufletul însuşi al acestui popor”.

Casa Regală a României, este dacă vreţi, poate cel mai bun exemplu de păstrător al statalităţii şi identităţii, de model pentru întreaga naţiune, prin modul în care nu a permis dezbinarea acestui popor, prevalându-se în existenţa sa pe pământul românesc, tocmai de valorile fundamentale ale acestui neam, pe care le-a respectat şi promovat de-a lungul generaţiilor, printr-o atitudine responsabilă, demnă, curajoasă, răbdătoare, tolerantă, onestă şi altruistă, în fapt, o instituţie care bazându-se pe astfel de repere, a oferit calea spre libertate şi democraţie, spre dezvoltare şi modernitate. O instituţie loială ţării, care şi-a asumat un drum lung şi foarte greu, un drum care a presupus înainte de toate enorme sacrificii şi renunţări, un drum care nu a însemnat doar loialitate faţă de propria conştiinţă şi propriile idealuri, ci şi faţă de tot ceea ce însumează sentimentul conştiinţei naţionale, de o naţiune care şi-a pus destinul şi speranţa în existenţa şi continuitatea ei.

Iată de ce este absolut necesar să ne reamintim şi să nu uităm tot ceea ce a întreprins și întreprinde Familia Regală a României pentru prosperitatea, libertatea şi democratizarea ţării, ţinând cont de avertismentul istoricului ceh Milan Hubl: „Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.”

Aşadar, să nu uităm nicicând, să credem în puterea noastră și să acționăm pentru schimbarea mult dorită…
LA MULȚI ANI!

ROMULUS DAN BUSNEA