Inele de calamar pané (sau pe-aproape)

000calamariPentru că am mai avut de curând o dispută pe tema creveţi/crevete, vreau să precizez de la bun început că o să-i ignor pe toţi acei Grammar Nazi erudiţi care o să-mi spună că termenul corect este „calmar” şi nu „calamar”. Calmarul a intrat primul în limba română, prin filiera franceză (orice asemănare cu filmul cu acelaşi nume este pur şi simplu întâmplătoare :) ), calamarul ajungând ulterior, adus de românii întorşi din peregrinările lor – mai mult sau mai puţin turistice – prin Grecia, Italia sau Spania. Şi ca să nu mai fie meniurile restaurantelor agramate, Academia Română a hotărât că ambele forme sunt corecte, aşa cum spune şi DEX-ul din 2009.

Ceea ce vă propun în continuare este puţin diferit faţă de ce aţi întâlnit până acum. Este vorba de ingredientele prin care sunt trecute inelele de calamar înainte de prăjire. Am renunţat şi la clasicul făină – ou – pesmet şi la aluatul de făină cu sau fără bere, înlocuindu-le cu un amestec de pesmet (preparat din crutoane de pâine cu adaos de secară), parmezan şi câteva tipuri de fulgi.

Continuarea, aici.