Astăzi, 19 mai 2020, începând cu ora 12:30, a avut loc videoconferința la care au participat, alături de Instituția Prefectului, instituțiile de forță și control din județul Bacău.
În cadrul acestui eveniment, autoritățile centrale au solicitat tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu să fie prezente în teren pentru a monitorizarea modului în care cetățenii înțeleg să respecte măsurile pentru prevenirea infecției cu coronavirus, accentuându-se partea de prevenție și nu neapărat cea de acordare a sancțiunilor.
„A fost o întâlnire clarificatoare în legătură cu multe aspecte tehnice, pe care eu o consider binevenită. Semnalul venit de la București a fost unul foarte puternic pe partea de prevenție, pentru că scopul măsurilor stabilite în perioada stării de alertă este acela de a proteja și nu de a sancționa populația.
Sigur, acolo unde va fi cazul, vom interveni cu promptitudine, însă avem încredere că cetățenii județului Bacău vor da dovadă de responsabilitate și vor fi alături de autorități și în această perioadă.”, a declarat prefectul Liviu Miroșeanu.