Interpretul de muzica populara Anton Achitei isi lanseaza volumul de poezii

 Lansarea volumului de poezie Iscălitura mamei de Anton Achiţei
 Decernarea PREMIILOR DE EXCELENŢĂ – 2012 ale Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov“ pentru SPRIJINITORII CULTURII BĂCĂUANE

Sâmbătă, 15 decembrie a.c., ora 11.00, la Sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora” din din Bacău, va avea loc a IV – a ediţie a „Crăciunului Scriitorilor şi Artiştilor la Avangarda XXII”, manifestare culturală de la care nu lipsesc colindele, datinile şi obiceiurile de Crăciun şi Sfântul Vasile cel Mare.
Evenimentul* – organizat de Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” şi instituţia gazdă -, va debuta cu un Te deum în memoria Eroilor Neamului, precum şi a scriitorilor şi artiştilor băcăuani adormiţi (Mircea Cancicov, Georgeta Mircea Cancicov – mentori ai Fundaţie, Ioan-Petru Viziteu, Ion Ghelu-Destelnica, Vasile Sporici, Octavian Voicu, Anton Ciobanu, Aurora Barcaru, Eugen Budău, Marin Cosmescu-Delasabar, Viorica Cocioiu, Ioan Iftimie, Dinu Apetrei, Florin Crăciunescu, Daniela Olariu, Marin Cosmescu Delasabar, Paul Ţarălungă, Alexandru Ungureanu, Gina (Elena) Baciu, Gelu Măgureanu – foşti membri ai Cenaclului scriitorilor profesionişti „Avangarda XXII”).

Va urma prezentarea, de către preşedinţii acestora, a trei organizaţii culturale neguvernamentale: Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” (Paul-Valerian Timofte), Asociaţiunia Transilvană pentru Cultura Poporului Român ASTRA – Despărţământul „Vasile Alecsandri” (Mitică Pricopie) şi Asociaţia Culturală „Familia Lecca” (Dumitru G. Lecca).

Întâlnirea va evolua cu lansarea volumului de poeme Iscălitura mamei de cunoscutul solist băcăuan Anton Achiţei (Editura Fundaţiei Culturale Cancicov, Bacău, 2012), carte care va fi prezentată de Petre Isachi şi Daniel Nicolescu şi din care vor recita actorii Stelian Preda şi Firuţa Apetrei. În continuare, poeţii băcăuani vor oferi un moment liric aparte prin citirea din creaţia proprie a câte unui poem dedicat sărbătorilor Naşterii Domnului şi/sau Sfântului „Vasile cel Mare”, iar prozatorii, criticii, dramaturgii şi traducătorii vor rosti un cuvânt de suflet şi de speranţă la capăt de an.

A doua parte a evenimentului va fi prefaţată de un original program de colinde şi datini de Crăciun şi Anul Nou realizat de Anton Achiţei şi invitaţi săi: Daniela Condurache, Maria Tătaru, Florin Ţuţuianu, Grupul de colindători (alcătuit din preoţi) „Lumină Lină” (instructor, pr. Marian Vătămănescu), Corul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” (dirijor, prof. Irina Negrea) şi Ansamblul Folcloric „Plaiuri Băcăuane” (instructor, Robert Costrovanu).

Momentul de vârf al manifestărilor îl va constitui festivitatea de decernare a Premiilor de Excelenţă – 2011 ale Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov“ pentru SPRIJINITORII CULTURII BĂCĂUANE.