“Jucăriile copilăriei de altădată”

Jucăriile copilăriei de altădatăComplexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău în colaborare cu Asociaţia Muzeul Jucăriilor Bucureşti vă invită să rememoraţi minunaţii ani ai copilăriei cu prilejul vernisajului expoziţiei „Jucăriile copilăriei de altădată”, eveniment care va avea loc VINERI, 20 mai 2016, ora 11.00, la sediul central din strada 9 Mai nr. 7, sala 13.

Deşi mulţi dintre noi au trecut demult de vârsta copilăriei, unii au deja fire albe în păr, ne amintim cu plăcere jocurile şi jucăriile care ne-au marcat cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecăruia dintre noi. Copii din noi, îşi amintesc cu nostalgie de căluţii de lemn sau plastic, de păpuşile primite în dar de la Moş Gerilă (actualul Moş Crăciun), de trotinetele albastre din lemn şi, deşi jucăriile nu erau atât de sofisticate ca acum, şi cu mult, mult mai puţine, parcă bucuria era mai mare.

“Cu cât îmbătrânesc, cu atât simt mai profund că puţinele bucurii ale copilăriei sunt cele mai bune pe care ţi le poate da viaţa” spunea Ellen Glasgow şi dacă încă nu am ajuns la vârsta la care să concretizăm toate acestea, cu siguranţă vom ajunge mai devreme sau mai târziu. Mai multe detalii despre aceasta expozitie aflati de  AICI.