La noi acasă, din moși-strămoși (adică de pe vremea când la Aerostar se fabricau underground de la piese de Dacie și jambe de IAK până la seturi de cuțite cu mâner din plexiglas, autosifoane, butelii de aragaz și aruncătoare casnice de grenade antitanc),mămăliga se confecționează într-un recipient din dural a cărui denumire științifică este “ceaunul de mămăligă”. Tehnologia este strictă, cantitățile de apă, mălai și sare introduse în proces fiind atent monitorizate. Ca urmare, se obține întotdeauna aceeași cantitate de produs finit, adică de mămăligă. Nu contează că sunt la masă două, patru sau șaisprezece persoane. De vreo câțiva ani, de când urmașii urmașilor părinților mei au migrat spre zone mai calde sau chiar mai foarte calde, ne rămâne în mod constant un excedent de mămăligă de azi pe poimâine. Bănuiesc că nu sunt singurul din Universul cunoscut căruia i se întâmplă lucrul acesta. În afara metodelor clasice de utilizare a mămăligii excedentare (dat la păsărele sau aruncat la gunoi), mai există niște posibilități de valorificare, pe care vi le-am prezentat la timpul potrivit aici și aici.
Continuarea, aici.
