A doua zi, pentru că nu ne grăbea nimeni, după ce am admirat cum răsare soarele și cum se ridică apoi negura, ne-am băut cafeaua în tihnă, am luat micul dejun tot în tihnă (astăzi m-am limitat doar la o omletă cu “de toate”), am mai băut încă o cafea tihnită, apoi ne-am strâns catrafusele și am purces din nou la drum, către casă. După nici 5 minute de mers, prima oprire, la Mănăstirea Moldovița.
În curtea mănăstirii tronează bustul unui strămoș de-al soției, ctitor al așezământului, iar în biserică avem și o fotografie de epocă ( 😀 ) a acestuia alături de soția sa și de cei doi fii ai lor.
Articolul complet, în toată splendoarea lui, poate fi lecturat citit doar AICI.
