Din această dimineață de la ora 08:00, pompierii militari au intervenit în localitățile Valea Budului, Mărgineni, Măgura și Hemeiuș pentru înlăturarea efectelor negative produse de inundații. Astfel, până la ora 14:00, salvatorii au evacuat apă din 25 de beciuri, 7 curți, 4 fântâni și un bazin cu apă cu o capacitate de 80 mc.
Detaliat situația se prezintă astfel:
1. Comuna Mărgineni – sat Valea Budului – 5 curți, 7 beciuri, 3 fântâni.
2. Comuna Mărgineni – sat Mărgineni – 4 beciuri, 1 fântână.
3. Comuna Măgura – sat Măgura – 1 curte, 12 beciuri, 1 bazin de apă cu capacitate de 80 mc.
4. Comuna Hemeiuș – sat Hemeiuș – 1 curte, 2 beciuri.
Pentru gestionarea situațiilor de urgență au acționat 28 de pompieri militari cu 2 autospeciale cu apă și spumă, 3 autospeciale de primă intervenție și comandă, 8 motopompe transportabile și 1 motopompă remorcabilă.
Reamintim că, până în această seară la ora 23:00, județul Bacău se află sub incidența unei avertizări COD PORTOCALIU de ploi caracterizată prin instabilitate atmosferică accentuată manifestată în intervale cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50 … 70 l/mp.
De asemenea, până în data de 25 iunie a.c., ora 14:00, județul Bacău se află sub incidența unei avertizări COD PORTOCALIU hidrologice caracterizată prin curgeri importante pe de versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale COTELOR DE INUNDAȚIE pe râurile din bazinele hidrografice Trotus – bazin superior și afluenți, bazin mijlociu și inferior, Bistrița – bazin superior și afluenți, bazin mijlociu și inferior, Siret afluienții mici aferenți sectorului aval Stația hidrometrică Huțani, amonte confluența Trotuș.
Pompierii salvatori băcăuani vor rămâne la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteorologice periculoase până la când comunitățile vor reveni la starea de normalitate.