Vineri, 13 aprilie 2019, la Centrul de Afaceri și Expozițional „Mircea Cancicov” din Bacău a avut loc cea de-a VII-a ediție a Târgul Național al Firmelor de Exercițiu „Viitorul incepe azi”, cu participarea a peste 500 de elevi din județele Bacău, Galați, Iași și Ilfov. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău, în parteneriat cu instituții și autorități publice locale și județene și sponsori din mediul economic, public și privat.
S-au prezentat în standuri frumos organizate peste 25 de firme de exercițiu realizate de elevi cu sprijinul profesorilor din domeniul disciplinelor economice și tehnice. Firma de exercițiu este un concept didactic modern și interactiv, în care elevii învață să inițieze o afacere, să facă tranzacții, să negocieze, să realizeze materiale publicitare și oferte de produse și servicii, să țină evidența contabilă a activității. Elevii simulează activitățile unei firme reale, dobândind competențe de specialitate în toate activitățile și departamentele unei firme, care facilitează tranziția de la școală la piața muncii.
În prezența oficialităților locale, universitare și a partenerilor și sponsorilor, fiecare firmă a intrat într-un concurs jurizat pe mai multe categorii, ce a dus la o luptă constructivă în modul în care se prezintă fiecare echipă, ce materiale promoționale, websituri, mascote, spoturi publicitare sau prezentări în limba engleză au realizat pentru a promova firma creată.
La finalul zilei, una extrem de bogată în momente artistice, s-au desemnat rând pe rând câștigătorii. Premiile au fost oferite de diferiți parteneri, printre care și Centrul de Informare Europeană „Europe Direct Valea Trotușului Comănești”, care a oferit fiecărei firme trofeul ediției și alte materiale promoționale.
Prezența centrului în calitate de partener a avut scopul de a promova spiritul de antreprenoriat în rândul tinerilor, de a reliefa sprijinul pe care Uniunea Europeană îl oferă prin mecanisme de finanțare nerambursabilă viitorilor antreprenori din România. La această ediție, centrul a fost prezent și cu un stand cu materiale de informare despre Uniunea Europeană, iar cei prezenți au putut viziona filmele documentare realizate în cadrul campaniei „#EUandME” și s-au putut înscrie în websiteul dedicat alegerilor pentru Parlamentul European www.dedataastavotez.eu.
Iată care au fost câștigătorii ediției din acest an a târgului:
Cel mai bun stand: FE Classy Choice SRL (Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău); Cel mai bun catalog creativ: FE 3End SRL (Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău); Cea mai bună prezentare în limba română: FE Caledonia Events SRL (Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” Tecuci); Cea mai bună prezentare în limba engleză: FE 3End SRL (Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău); Cel mai bun spot publicitar: FE Caledonia Events SRL (Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” Tecuci); Cele mai bune materiale promoționale: FE Infinity Time SRL (Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen” Bacău); Cele mai bune tranzacții în 60 de minute: FE Happy Jumpy Kids SRL (Colegiul Economic Administrativ Iași); Cea mai bună pagină web: FE Alice SRL (Liceul Tehnologic Penticostal Baia Mare); Cea mai reprezentativă mascotă: FE Open Travel SA (Liceul Tehnologic Economic „V. Madgearu” Iași); Cea mai bună firmă participantă: FE 3End SRL (Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău).
Sursa: Centrul de Informare Europeană ,,Europe Direct Valea Trotușului Comănești”
Romulus-Dan BUSNEA