Pentru că nu mai e mult până când începe sezonul de sacrificare a guițătoarelor, m-am gândit că ar fi bine să vă mai destăinuiesc câte ceva din minunata lume a fripturilor de porc. Știu că sunteți mari iubitori de ceafă de porc (articolul acesta este pe locul al treilea în topul preferințelor voastre din 2016), dar nici preparatele bazate pe mușchiuleț de porc nu-s de lepădat. Deh, nu-i chiar așa de grăsuț precum ceafa, dar chestia asta se poate remedia ușor. Vedeți mai jos cum.
