NEVOIA DE SPERANȚĂ, NEVOIA DE IUBIRE…

bsn

Motto: ,,Dacă le dăm de înțeles că suntem plini de ură, atunci, ei, cei răi, au învins”.

Rândurile ce urmează, reprezintă începutul unei trăiri personale pe care o consideram veșnică întru frumusețea și statornicia ei… Dar n-a fost să fie, căci lumea, în genere, nu este dispusă să se îndrepte, să elimine răul care o încolțește, care se răspândește precum celulele canceroase intr-un corp ce nu mai are putere, căruia i-a scăzut imunitatea, ce s-a șubrezit în urma încercărilor la care a fost supus de-a lungul timpului, această dimensiune după care se ordonează suucesiunea ireversibilă a fenomenelor la scară universală… Astfel, și cu totul altfel, vor fi rândurile din episodul următor. Unele izvorâte dintr-un suflet înșelat, un suflet care își strigă neputința, dar care nu este transformat în cel al unui zombi, care nu răspunde răului decât într-un mod ironic, un suflet care nu poate fi învins, atâta timp cât el este alcătuit doar din credință și iubire…

Dar, până atunci…

Am crezut dintotdeauna, că viaţa adevărată – de fapt şi singura pe care o avem în trecerea noastră fugară prin eternitatea universului, nu poate fi şi nu trebuie clădită pe nefericirea altora, pe înşelăciune şi minciună, pe dominaţia urâtului şi a răului, care din păcate, au reuşit în mare parte să elimine din viaţa noastră frumosul, binele, adevărul.

Un cuvânt dulce, o faptă bună, un gând curat, grija faţă de aproapele nostru, au fost, alături de credinţa în Dumnezeu, reperele morale ale existenţei mele. Şi vor fi şi de acum încolo, în ciuda clevetirilor, cârcotelilor şi răutăţilor de tot felul. De-a lungul anilor, m-au bucurat nu numai reuşitele mele, dar şi ale celor din jurul meu, m-au bucurat realizările tuturor celor care au dorit să facă ceva bun şi durabil pentru semenii lor, pentru comunitatea din care provin sau din care fac parte.

Am crezut şi cred în continuare, că peste tot, există şi mari realizări şi oameni de omenie; există reale valori şi mari talente, dar toate acestea au nevoie de promovare, de susţinere, de prezentare obiectivă şi permanentizare a tot ceea ce întreprind cu multă pasiune și dragoste. Pornind de la această stare de fapt, dar şi dintr-un imbold pe care îl transmite spiritul conştiinţei, am simţit că putem fi mai apropiaţi unii de alţii şi chiar mai buni unii cu alţii şi prin intermediul diferitelor forme de comunicare, pe care le putem transforma în punţi de legătură între sufletele noastre. Din nefericire, sunt tot mai mulţi cei care din raţiuni pur financiare, nu-şi mai asumă responsabiltăţi pentru susţinerea şi promovarea valorilor spirituale ale unui popor, mai cu seamă într-o perioadă de criză. Există însă bani pentru o aşa zisă cultură a divertismentului – de fapt o cultură a non-valorilor, care impune modele de viaţă ce ne anulează raportarea la trecut şi la valorile tradiţionale, dând naştere subculturii (sau culturii suburbane), care la rândul ei, generează în special printre cei tineri, un complex de inferioritate şi o tendinţă spre un singur nivel: mediocritatea. Dacă la toate aceste stări, mai adăugăm şi cei peste 50 de ani de privaţiuni şi beznă, este destul de greu să facem faţă cu brio tuturor încercărilor şi provocărilor la care suntem supuşi în contextul unei societăţi aflată pe buza prăpastiei, victimă a postmodernităţii, a tendinţelor New Age, o societate fără identitate şi fără Dumnezeu…

Şi totuşi, mai există încă oameni de suflet, oameni care sunt convinşi că nevoia de bine, de frumos, credinţă şi adevăr, trebuie să fie imperativele unei societăţi aflată în declin.
Căci vorba poetului, ,,există totuşi, iubire”… Iubire faţă de cei din jur, faţă de tot ceea ce este frumos şi minunat pe lumea asta. Pentru că, aceasta ar trebui să fie cu adevărat raţiunea care să ne conducă, o raţiune care să-şi extragă seva simţurilor din adîncul sufletului. Din iubire.

Şi pentru că fiecare dintre noi merită o fărâmă de dragoste, de poezie, de tandreţe şi beatitudine, sper să găsească în jurul lui suficiente motive de bucurie şi exaltare sufletească – un leac de suflet, un antidot la bolile incurabile ale unei lumi căreia i-a dispărut zâmbetul de pe buze, frumuseţea din jur, credinţa şi bucuria de a trăi, o societate în interiorul căreia s-a căscat un gol imens. Să avem încredere în noi şi în puterea noastră de a depăşi toate relele ce ne-nconjoară. Să credem în cuvintele divine, în învăţăturile de spirit ale celor care ne-au împlinit vieţile, şi, pe care, de regulă, îi regretăm atunci când nu-i mai avem printre noi, lângă noi…

,,Nu există pustiu. Există doar incapacitatea de a umple golul în care trăim”, spunea Octavian Paler. Să încercăm aşadar, să ne eliberăm de o astfel de neputinţă şi să umplem acest gol cu multă dragoste, cu tot ceea ce înseamnă trăirea întru cele bune şi pentru cele bune, să aspirăm mereu spre înălţimi. Dar mai înainte de toate, să nu ne pierdem speranţa, căci ea izvorăşte din iubirea şi credinţa în Dumnezeu, cel care ne este Calea, Adevărul şi Viaţa…

Poate că uşor, coloana vertebrală a României se va reface, pentru reintrarea în rost. Rostul desăvârşirii noastre, în numele iubirii faţă de semeni şi de Dumnezeu, fără de care, TOTUL ESTE UN MARE NIMIC…

(Va urma)
Romulus Dan Busnea