În baza turistică subterană din Salina Târgu-Ocna a avut loc zilele trecute, prima probă de sunet, în fapt, o avanpremieră la concertul de blues ,,Salt and Blues”, care se va desfășura anul acesta în cadrul Festivalului Internațional de Blues ,,Open Air Blues în the garden festival”, ediția a 2-a, Dărmănești, 27 – 29 august 2021.
În sala de spectacole ,,Florin Piersic”, la 240 metri sub pământ, în pântecele muntelui de sare de la Târgu-Ocna, Vali ,,Sir Blues” Răcilă a susținut un minirecital, într-o acustică desăvârșită, cu efecte care fac ca spectatorii să se simtă într-o altă dimensiune. Concertul ,,Salt and Blues” va fi o altă premieră a festivalului, dar și primul de acest gen care se desfășoară într-o mină de sare din România.
,,Nu ne-am propus să devenim nici `cel mai mare`, nici `cel mai important` festival din galaxie, dar ne dorim din tot sufletul să putem realiza un concept inedit, unul premium, care să îmbine cultura muzicală, cultura gastronomică și mișcarea în aer liber, cu tradițiile și obiceiurile Văii Trotușului. Este un concept menit să integreze oamenii care vin să exploreze această minunată zonă și să-i descopere autenticitatea, unicitatea și frumusețile naturale, să se simtă pentru câteva zile că aparțin locului și comunității”, a afirmat Marius Diaconescu, inițiatorul și managerul general al festivalului. ,,Blues in the garden este despre conectare prin muzică, despre eliberarea de dopamine și trăirea momentului prezent, care oferă corpului, o stare de bine și crează amintiri pline de emoție, numai bune de păstrat toată viața”, a mai spus Marius Diaconescu.
Festivalul de blues de la Dărmănești este parte integrantă a proiectului ,,Trotuș Valley – Come on, visit!”, care are ca principal scop promovarea și dezvoltarea turismului pe întreg arealul Văii Trotușului, cu sloganul ,,Vino să ne cunoști oamenii, locurile și tradițiile!”
Într-un peisaj de vis, în Dărmănești, la ,,Porțile Nemirei”, la sfârșitul lunii august se vor reuni nume de prim rang ale blues-ului european și american, într-un festival grupat pe durata a trei zile: ,,Rock-blues Night”, ,,Ladies Night” și ,,Final Night”.
Vestea organizării festivalului a ajuns și în Europa, prin intermediul ,,European Blues Union”, o asociație non profit, al cărei obiectiv major îl constituie promovarea blues-ului în Europa și sprijinul inițiativelor din domeniu.
Detalii despre acest eveniment, despre artiștii invitați și muzica lor pot fi accesate pe site-ul https://blues-in-the-garden-festival.ro/ și pe Facebook, la https://www.facebook.com/BluesInTheGarden/
Romulus-Dan BUSNEA