Începând cu sfârșitul săptămânii viitoare, în cadrul acestei rubrici, voi încerca să vă înfățișez câte ceva din frumusețea poveștilor (istorioarelor) de odinioară, unele cu totul speciale, reale, de viață, de suflet, pline de învățăminte…
Până atunci, sunt dator cu un alt episod desprins din tumultul vieții cotidiene, un episod care va încerca să lămurească anumite aspecte, atitudini, gânduri sau stări, de fapt, într-o singură zicere, tot ceea ce înseamnă confruntarea noastră cu viața, cu suișurile și coborâșurile ei…
Pentru moment, doar atât, restul, de luni încolo…
Să aveți parte de o duminică liniștită, plină de dragoste și frumusețe…
Căci, orice ar fi,
,,cu toate iluziile
ne trezim în pântecul
întrebărilor originare
şi recâştigăm
cruditatea
în care se zbate
o nouă istorie a lumii
scara din visul
amniotic
se înfige solitar în solzii
alburii
tot mai aproape
de marea cuminţenie
iar noi
tot mai mici suntem
pregătiţi
pentru saltul
imprevizibil sau căi
neîncercate
pentru a găsi ultima
vertebră din structura
universului
şi plecăm mai departe
cu rotiri de fluturi
cu scara grea în spate
pe care cineva a urcat
pe furiş
cu iluminarea noastră…”
(Vali Crăciun – ,,ascensiune”, poem din volumul ,,neliniști autumnale”)
Romulus Dan Busnea
