O întrebare retorică: Oare chiar ne merităm soarta?

Este atât de greu de crezut că după ani de zile de la dobândirea libertății și instaurarea democrației în România, preaslăvirea ,,statului de drept”, în fapt o sintagmă aruncată ca momeală celor fără neuroni, spălați pe creier, fără de conștiință și rațiune, continuă într-un mod agresiv și aberant. Căci, după cum spun și autorii cărții ,,Democrația sub asediu. România în context regional”, după aproape trei decenii de la căderea comunismului, ,,asistăm la o așa-numită `de-democratizare`, la un recul al instituțiilor democratice și la utilizarea legitimității democratice în scopul consolidării unor regimuri din ce în ce mai puțin pluraliste, chiar autoritare”.

Căci, ce exemplu mai elocvent poate fi dat decât modul în care președintele Iohannis își impune deja obiectivele noii guvernări PNL-PDL, cu un Orban care a afirmat că va ține cont de propunerile (mai bine zis ordinele) venite de la Cotroceni prin firul roșu, ca și de directivele venite din partea unor oganisme europene, sau ale unor state, indiferent dacă acestea, într-o mare măsură reprezintă imixtiuni în viața economică, socială și politică a României, care, potrivit primului articol din Constituție este un stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil. Sau, care așa ar trebui să fie, cu obligația respectării și îndeplinirii de către toți românii, al acestui important deziderat al identității noaste naționale.

Cu toate acestea, aproape o întreagă națiune nu are niciun fel de reacție, cu puține excepții, în fața unui fenomen socio-politic de masă, care tinde să ne arunce definitiv în plasa unui nou sistem totalitar, bazat pe uniformizarea gândirii și a comportamentului uman, pe teroare, nivelare culturală și socială, ateism, degradare morală și spirituală. Și bineînțeles, pe un amplu și crâncen mecanism de manipulare și intoxicare, susținut cu mult aplomb de principlaii jucători de pe harta puterilor europene și mondiale.

Corupția a devenit un slogan prin care ,,statul de drept” (de fapt sistemul paralel), îi bagă în pușcărie pe adversarii lor politici, cu toate că, ce să vezi, ulterior, achitările curg pe bandă rulantă, iar așa zișii vinovați sunt fără de vină…

Iar cultura urii și slăbiciunea adversarilor au dus la victoria noilor stăpâni ai României, căci altfel cum să poată fi explicată câștigarea de către Iohannis și ai lui a alegerilor europarlamentare, a celor prezidențiale și dărâmarea guvernului Dăncilă, decât prin semănarea urii și propagarea mesajelor extremiste împotriva adversarilor politici pe care aceștia le-au transmis prin toate mijloacele de comunicare, după un plan bine pus la punct din punct de vedere strategic, dar atât de dăunător societății românești.

Majoritatea alegătorilor l-au ales pe Iohannis nu pentru vreo calitate anume sau vreo realizare notabilă în cei cinci ani de domnie, ci probabil doar pentru a sancționa PSD, pentru că, întrebați de ce l-au votat din nou pe Iohannis, aceștia nu au putut explica alegerea făcută, singurele lor argumente fiind lozincile și sloganurile bine știute, preluate ad litteram din discursurile președintelui și camarilei lui politice, invective și insinuări pline de ură la adresa PSD: ,,ciuma roșie”, ,,pesediștii penaliști”, ,,pesediștii toxici”, ,,dezastrul economic”, ,,guvernare eșuată”, ,,vinovați pentru nemulțumirile românilor din țară și din diaspora sunt pesediștii”, cu pledoarii pentru ,,o Românie normală, din care PSD trebuie să dispară”, etc.

Campania lui Iohannis a fost una axată pe ură și minciuni, cu o orchestrație abilă îndreptată împotriva PSD, cu o propagandă inspirată dintr-un trecut întunecat al istoriei, în care un personaj sinistru spunea: „dacă repeţi o minciună de o mie de ori, atunci ea sfârşeşte prin a fi crezută”.

S-a creat astfel o adevărată psihoză, care după cum spunea un jurnalist, ,,a exploatat cele mai joase instincte ale unei populații ce avea frustrări vechi, din cauze diverse: depărtarea de țară, ratarea profesională sau invidia feroce, vecină cu dușmănia, care bântuie, și lăuntric și la vedere, într-o societate debusolată, destructurată, divizată, cu elitele distruse și tabla de valori pulverizată”.
Și uite-așa, Iohannis revine la butoane, iar noi revenim la perioada de tristă amintire, în care Băsescu și-a consolidat puterea și a preluat controlul asupra instituțiilor țării având toată puterea în mâinile sale. Aceeași situație se repetă și în cazul lui Iohannis, care și-a tras ,,Guvernul meu” și va numi persoanele preferate la cele mai importante instituții, cum ar fi parchetele din cadrul Ministerului Public.

Or, după cum bine știm, deținerea întregii puteri de către un singur om, fie el și președintele unei țări, reprezintă un real pericol la menținerea democrației, atât de fragilă așa cum este în România.

Eu am spus-o de atâtea ori, mulți dintre cei care nu au răbdarea analizei obiective, imparțiale, care nu se documentează din mai multe surse, care iau de bune doar titlurile și fake news-urile din mass-media vor pierde în cele din urmă, pentru că adevărata și crunta realitate îi va lovi direct în frunte.

Dar ce mai contează, Iohannis e pentru a doua oară președinte. Așa cum a fost Băsescu…

Cu dosare penale, cu încălcarea repetată și premeditată a Constituției, cu tolerarea abuzurilor (că de, sunt bune dacă sunt îndreptate împotriva adversarilor politici), cu atitudinea lui de slugă la mai marii stăpâni ai Europei și ai lumii, Iohannis e din nou președinte.

Așa cum a fost Băsescu…

Dar poate că asta merităm și atunci orice altă încercare e de prisos. Pentru o perioadă, până la trezirea acestui popor din somnul rațiunii. Care naște monștri, după cum o spunea pictorul și gravorul spaniol Francisco de Goya…

P. S. Interesant de urmărit va fi și Guvernul lui Iohannis, care în afara lamentărilor de doi lei cu privire la ,,odioasa moștenire” (propagate în special de apocalipticul Cîțu, fără concretizări explicite), ne atrage într-o capcană fără ieșire.

Întrebați-vă de ce acesta și-a asumat un deficit de 4,3%, de ce a aprobat 3,4 mld lei pentru rambursări rapide de TVA și asta fără verificări, de ce 2 mld lei au fost alocaţi pe repede-înainte pe înzestrare militară (vezi achiziționarea a 5 avioane americane F16 reșapate), de ce Predoiu tocmai ce le-a cerut magistraţilor să-i spună tot pe repede-înainte dacă mai vor cu Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie sau, mai bine, cum era înainte, adică la DNA.

De asemenea, de ce s-au tăiat deja bani de la ministere importante precum Educația, Transporturile, Internele, Agricultura și alte câteva, dar Guvernul președintelui care vrea o ,,Românie educată” a găsit bani pentru suplimentarea bugetelor serviciilor secrete. Iar exemplele pot continua…

Aceeași întrebare din titlul articolului a fost și cea pe care am pus-o într-un material publicat în iunie 2015, pe vremea domniei lui Traian Băsescu. Istoria se repetă, mai ales atunci când nu tragem învățămintele necesare…

Cu revenire, Romulus-Dan BUSNEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here