Opt autospeciale pentru inteventii la urgente au intrat recent in dotarea SMURD Bacau, fiind cumparate cu bani europeni.
Cele opt autospeciale fac parte dintr-un program de achizitii mai complex, care vizeaza dotarea ISU Bacau si a celorlalte inspectorate din Regiunea de Dezvoltare Nord Est cu echipamente performante. In vara, in cadrul acestui program au fost primite sapte autospeciale pentru stingerea incendiilor iar astazi au fost prezentate masinile de interventie in caz de urgente medicale: patru autospeciale pentru descarcerare si acordarea asistentei medicale de urgenta, patru ambulante de prim-ajutor si o ambulanta de reanimare.
“Sunt investitii care pot salva vieti, investitii realizate in urmna colaborarii intre Consiliul Judetean, Primaria Bacau si Agentia Regionala de Dezvoltare Nord Est” – a declarat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau.
“Am realizat un lucru foarte important si anume ca fondurile europene sunt cea mai sigura sursa de finantare in aceasta perioada” – a declarat Dragos Luchian, viceprimarul municipiului Bacau. El a mai dezvaluit si ca saptamana viitoare se va da startul pentru un nou proiect si anume realizarea unui centru de comanda SMURD.
Acesta va fi dotat si cu heliport pentru ca se doreste dotarea cu un elicopter SMURD care sa asigure urgentele medicale dificile si sa faca legatura repede cu spitalele din Iasi, Tg. Mures sau Bucuresti.
“Aceste echimapente nu vor asigura decat reducerea timpilor de raspuns in cadrul interventiilor de acordare a primului ajutorsi vor conduce la acordarea unui serviciu public de calitate din partea personalului nostru” – a declarat generalul Mihai Simionescu, comandantul ISU Bacau.
In urma dotarii cu tehnica noua, timpul mediu de interventie a scazut cu cinci minute in mediul urban si cu circa 15 minute in mediul rural.