Pasiunea unui jandarm. Vezi fotografii incredibile: ce poate face un militar in timpul liber

S-a născut în Suceava, în noiembrie 1968, dar destinul l-a adus în Bacău, unde a devenit jandarm în 1991, întâi fiind militar angajat cu contract apoi, din anul 2006, devenind subofiţer.

Plutonier major Ţanţu Sorin şi-a desfăşurat activitatea doar în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în prezent fiind unul dintre acei jandarmi care monitorizeaza apelurile de urgenţă. În cei 21 de ani de carieră militară a avut doar rezultate foarte bune, fapt ce a condus la recompensarea sa în nenumărate rânduri şi de asemenea, fapt lăudabil, nu a fost nici măcar o dată sancţionat disciplinar. În tot acest răstimp, pe lângă faptul că s-a realizat profesional, şi-a întemeiat o familie, având un băiat de 20 de ani, student.

Despre pasiunea sa, jandarmul ne istoriseşte:

„Meteahna asta de a fi meticulos, de a ansambla, de a strica şi reconstrui o am de mic copil. În primii ani de şcoală m-a fascinat aeromodelismul şi aşa am început să construiesc avioane şi rachete în miniatură şi să le urmăresc zborul, ajungând să fiu unul dintre elevii pasionaţi din şcoală, având şi câteva aprecieri la concursuri de profil.

Anii adolescenţei mi-au purtat gândurile spre marină, având chiar intenţia de a mă înscrie la un liceu de profil, pentru că îmi plăceau vapoarele şi apa, dar… căutările specifice vârstei, conjuncturile, şi nu în ultimul rând, ofertele vremurilor, mi-au condus paşii spre cariera militară, unde am îmbrăţişat arma Jandarmeriei cu bucurie. Însă un regret ascuns, de a nu-mi fi împlinit micul meu vis, a mers cu mine.

Acum câţiva ani am început în joacă să sculptez o bucată de lemn ….şi acela a fost începutul sau poate continuarea visului!

Am făcut o bărcuţă, care mie mi s-a părut cea mai frumoasă. Am investit încet, încet în scule (unele le-am improvizat), m-am chinuit să fac rost de lemn de calitate, să-mi fac rost şi de timp şi aşa au apărut corăbii, balansoare, arme de vânătoare, tunuri, trăsuri, căruţe, cabane, etc.

Acum orice văd în natură, pe stradă, în târguri, pieţe şi îmi place ca şi formă, model, idee…. le memorez ori fotografiez, apoi le transform în şabloane la scara care o doresc şi mă apuc să le construiesc în miniatură. Pot spune că prin acest hobby mi-am găsit liniştea şi refugiul după orele petrecute la un serviciu unde permanent, capacitatea fizică şi psihică este la cote maxime, îmbinând prin imaginaţie şi meticulozitate, utilul cu plăcutul. Simt că sculptura pentru mine este ca o terapie.

Evadez din banalul cotidian, din grijile şi nevoile sociale, călătorind cu mintea spre frumos, iar mâinile şi dalta finalizează în forme ce imită la dimensiuni reduse, ceea ce copil fiind, visam să construiesc.

Şi ce poate fi mai frumos decât aprecierea pentru formele lucrate venită din partea celor dragi, care m-au sprijinit mereu, inclusiv prin obiectivitatea răutăcioasă a criticilor constructive. Dacă toate lucrările sculptate le-aş aduna acum într-o expoziţie, retrăirea sentimentelor şi stărilor care mi-au dat energia şi răbdarea lucrului, ar exprima zbaterea permanentă a atingerii unui vis. Un vis peste timp, mereu frumos şi regenerabil.”

Acesta este un jandarm, ca mulţi dintre ceilalţi camarazi ai săi, care în spatele unui chip dur şi inabordabil datorat specificului militar, se ascunde un om blând, cu suflet de artist.