Toamna asta nu m-am prea omorât cu conservele. Am făcut anul trecut și zacuscă (o porție cu ghebe și una cu hribi), și ardei copți, și tocană de legume, și sos de gogoșari. Am pus varză tocată la borcane, am murat varză, castraveți, am pus gogoșari în oțet și ghebe la sare. Am făcut chiar și o porție de murături asortate. Cum din multe mai am încă rezerve, anul acesta m-am limitat doar la castraveți în saramură și, ceva mai încolo, niște varză murată – să fie de-o oală, două de sarmale, eventual de niște varză călită cu oareșce afumături. Și, ca să nu fie luna lui septembrie prea monotonă, am pregătit pentru iarnă și niște pastă de ardei. O astfel de pastă este foarte utilă în extrasezon, când ardeii pot ajunge și la 20 lei/kg. O puteți folosi la tocănițe, ciorbe, sosuri, gulyas ori papricaș.
Cum pasta aceasta nu conține nici un fel de conservant, este extrem de important modul în care o puneți la păstrare.
Integral, aici.