Ca orice om normal (cred eu), nu mă duc în fiecare zi la super/hypermarket. Îmi fac din timp o listă de cumpărături necesare și, o dată la 3 – 4 săptămâni, mă aprovizionez cu cele trebuincioase pentru bucătărie și nu numai. Că pe lângă cele trecute în listă mă întorc și cu multe alte chestii, asta este o altă poveste. Penultima oară când am fost în Kaufland, asta se întâmpla cândva demult, pe la sfârșitul lui 2016, mi s-au lipit de mână și niște pasta fresca (pentru cei care nu au fost încă “la Italia” – paste proaspete) puțin mai deosebite: unele cu nero di sepia, celelalte cu aglio selvatico. Adică cu cerneală de sepie, respectiv cu leurdă. Capisci? De astea:
Cum riscam să rămân fără ele dacă se uita nevastă-mea pe data expirării, mi-am zis să le găsesc rapid o întrebuințare, ca să nu mai contribui și eu la creșterea mediei de kg alimente aruncate/locuitor al UE. Întrucât am prostul originalul obicei de a nu găti de două ori același lucru, iar ideile novatoare nu veneau ioc, am combinat două preparate deja testate, într-unul singur. Adică…
Vezi continuarea aici.
