Zilele trecute, mai precis pe la începutul lui octombrie 2014 ( 😀 😀 😀 ), am vizitat Italia. Mai precis Roma și Vaticanul. Și ca să nu mă-ntorc doar cu poze, mi-am luat de-acasă vreo două sacoșe de rafie (Lamonza, nu orice no name) pe care le-am umplut cu pizza, pasta, vin de Chianti, olio di oliva și alte chestii Made in Italy.
Vinurile s-or gătat de mult (prietenii știu de ce), dar pastele au rămas uitate într-un colț pe etajeră. Fiind paste cu trufe, nu m-am îndurat să le arunc, chiar dacă erau lejer expirate.
Deschid o paranteză: (dacă pe o etichetă a unui produs alimentar scrie “a se consuma, de prefrință, înainte de: ZZ.LL.AAAA”, asta nu înseamnă că, dacă-l consumi “după ZZ.LL.AAAA”, dai colțul instantaneu. Scriu aceste rânduri la mai bine de 24 de ore după, așa că sunt în cunoștință de cauză. Închid paranteza. )
Adică am pregătit niște paste cu trufe (“expirate” din martie a.c.) cu sos de brânză gorgonzola (“expirată” și ea de 48 de ore). Restul ingredientelor (ciuperci Shimeji, unt, ulei, apă etc.) au fost în termen de valabilitate.
Articolul integral îl găsiți aici.