Când cumpăr pește, îmi place să îl aleg cât mai proaspăt. Iar mai proaspăt decât înotând în acvariul vânzătorului, nu se egzistă. Vânzători cu acvariu sunt puțini în Bacău, cel mai apropiat de mine fiind Peștișorul Auriu. Din păcate, oferta este limitată la trei specii de acvacultură, recoltate din iazurile din jurul Bacăului: crap, păstrăv și sturion. Prețurile sunt relativ decente: 21,99 Lei/kg pentru păstrăv, 15,99 Lei/kg pentru crap și 34,99 Lei/kg pentru sturion. Avantajul este că pescăria susnumită oferă și servicii de curățare a peștelui (eviscerare, desolzire), precum și de filetare, fără costuri suplimentare. Obișnuit fiind cu sistemul, m-am dus să iau un păstrăv mare (sau doi mai mici) din care să pregătesc patru porții de păstrăv în saramură. Mare mi-a fost mirarea când am observat un afiș format A2 care stipula: “În perioada 21 Martie – 2 Aprilie NU oferim servicii de curățire a peștelui” (evident, filetarea nici nu mai intra în discuție). Acesta este un exemplu clasic de ilustrare a lecției de marketing de dat cu tesla în părțile sensibile, ori de împușcat în picior, cum zic americanii. Păi, frate, în perioada în care ai avea cele mai mari vânzări (Buna Vestire și Floriile la creștinii ortodocși – cam 80% din populația Bacăului), cum să-ți alungi clienții cu un asemenea anunț? Înțeleg că aglomerația (cererea) este mare, dar puteai și tu, ca antrepenor să angajezi 2 – 3 sezonieri pentru perioada asta, ca să faci fața vârfului de sarcină. Sau puteai să mai pui 2 – 3 Lei în plus per kg de pește curățat și fasonat. Dar patronul a ales calea minimei rezistențe (care este o lege a naturii): îți place, cumperi, nu-ți place, du-te altundeva (dacă ai unde, că Selgros și Metro sunt al naibii de departe de buricul târgului).
Cum eram focusat (targetat – sinonim) pe păstrăv în saramură, m-am supus capitalistului și am luat un păstrăv baban (1,25 kg) pe care personalul pescăriei s-a înduplecat să mi-l “liniștească” cu două lovituri de ciocan bine aplicate în zona creierului. Să nu-l pierd din sacoșă până acasă.
Ajuns cu trofeul la domiciliu, a început distracția: dacă în ceea ce privește desolzirea și eviscerarea nu au fost probleme (mulțumită consoartei care s-a achitat exemplar de aceste sarcini), tranșarea a fost un adevărat chin. Nu aveam nici uneltele necesare, iar aderența peștelui la tăblia de tranșare era practic nulă – știții că peștii sunt alunecoși din fire, oricât i-ați spăla. Cu chiu, cu vai, la patru mâini, am reușit să îndepărtăm capul și coada, iar apoi, vorba cronicarului, “după lupte seculare care au durat 30 de ani”, am reușit să îndepărtăm șira spinării (nici vorbă de filetare) și să obținem patru felii (cu coastele aferente) gata de gătit. Restul a fost “piece of cake”, cum ar zice prietenii noștri, americanii.
Continuarea rețetei (ilusrată step-by-step, o găsiți doar aici.
