Ziua de pește de săptamâna trecută a fost una mai specială. În primul rând pentru că am fost patru la masă. De obicei gătesc pentru două persoane și chiar și atunci este destul de greu să armonizez ceea ce pun pe masă cu gusturile fiecăruia 
.
Acuma a trebuit să țin cont că unii nu mănâncă mazăre, iar altora nu le priește broccoli. Celor care nu mănâncă mazăre nu le place usturoiul, dar n-au nimic împotriva lămâiei. Alții mănâncă și broccoli și mazăre și usturoi, dar nu suportă peștele aromatizat cu cimbru. Unora le plac aromele bucătăriei magrebiene, alții sunt refractari la condimentele exotice. Așa că a trebuit să fac o adevărată echilibristică, astfel încât să împac și capra, și varza și lupul. Timpul a fost extrem de scurt, însă am avut și ajutoare. Pe de o parte e bine să ai ajutoare, merge treaba mai repede. Pe de altă parte însă, orice ajutor funcționează și ca observator, astfel încât nu prea poți să faci chiar ce vrei și să pui ce vrei (și cât vrei) prin oale și prin tigăi.
Am plecat de la o rețetă de bază găsită într-un hebdomadar dedicat femeilor de azi 
, rețetă pe care am adaptat-o gusturilor celor trei generații de femei pentru care am gătit: două fiice, două mame, o bunică și o nepoată .
Integral, aici.
