Păstrăv pe pat de legume la cuptor

_110-copy

Ante Scriptum: Deși pare a fi un articol publicitar, nu este.

În weekendul prelungit de Ziua Națională din 2016 am aflat că, în orașul vecin și prieten, Piatra-Neamț, s-a deschis un mall. Unul adevărat. Așa că ne-am hotărât să mergem să vedem minunea. De obicei sunt conștiincios și îmi fac temele. Adică mă documentez, să văd ce și cum. Nu și de această dată, bazându-mă doar pe mitul urban eufemistic botezat “intuiție feminină”. Așa că am poposit la Galleria Piatra Neamț. Mi s-a părut cam ciudat că am găsit loc de parcare fără probleme, că lumea nu-și rupea hainele ca să pătrundă înlăuntru, că stabilimentul conținea mult mai mulți vânzători decât cumpărători, dar mi-am zis că pietren-nemțenii (asta o fi denumirea corectă?) sunt un popor civilizat, care nu se calcă pe picioare pentru niște tigăi promoționale care costă numai 399,99 lei. Așa că ne-am făcut cumpărăturile în liniște, precum Michael Jackson (Dumnezeu să-l odihnească) când închiria tot Harrod’s-ul londonez ca să șopinguiască în tihnă.

După ce am umplut portbagajul cu varii obiecte de încălțăminte și îmbrăcăminte, întrucât companioanele mele n-au apreciat generoasa ofertă “Meniul zilei” din mall (antipasti, fettucini cu chestii, tiramisu sau pannacotta – la numai 15 Lei/pers.), ne-am oprit pentru un lunnner (lunch + dinner, dacă n-ați priceput din prima) la hotarul interjudețean Neamț-Bacău. Respectiv la Pensiunea Rechinul din Costișa.

Continuarea o găsiți AICI.