Patru zile de distracții la Festivalul Verii de la Onești

În municipiul Onești se va desfășura în perioada 17 – 20 iunie a.c., tradiționala manifestare ,,Festivalul Verii”, care va reuni și în acest an invitați de seamă ai muzicii și dansului românesc.

Evenimentul va avea loc în Parcul Municipal, iar programul artistic al festivalului include nume importante ale muzicii precum și trupe de dans și ansambluri folclorice renumite din zona Moldovei și nu numai.

Afis 1

Printre capetele de afiș ale acestei ediții se numără Petrică Mâțu Stoian, Margareta Clipa, Raoul, Trupa ,,Vunk”, Mihai Trăistariu, trupele de dans ,,Arabesque” și ,,Express”, Ansamblul Folcloric ,,Rapsozii Botoșanilor”, Selfie, Ansamblul Folcloric ,,Floricică de la munte”, Grupul rock-pop ,,Potențial” ș. a.  

Romulus Dan BUSNEA