În noaptea de sîmbătă spre duminică, trenul Suceava – Bucureşti, care pleacă din Bacău la ora 01.07, era plin de oameni care mergeau în pelerinaj la Patriarhie, pentru a se închina la moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Cuviosului Dimitrie cel Nou şi Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, cele din urmă aflate pentru prima dată în România.
Îi recunoşteai în primul rînd după bagaje. În sacoşele lor puteai să vezi cîte un mănunchi de busuioc verde, puternic mirositor, şi, indiciu esenţial, un scaun pliant, în genul celor de pescuit. Se auzea că pentru a ajunge să te închini la moaşte poţi sta la rînd si cîte 24 de ore în picioare, şi un astfel de scaun te ajută să străbaţi mai uşor această golgotă personală.
“Pînă marţi sper să ne întoarcem”, glumeşte pe tema acestei posibile aşteptări un bărbat la vreo 60 de ani, dintr-un grup de pelerini, la finalul unei discuţii despre “nenorocita” de soră-sa, care nu face nimic toată ziua, şi despre nişte cazuri de divorţuri. Cele două femei care-l însoţesc cască zgomotos şi se întind şi mai bine, amuzate, pe banchetă trenului, să se odihnească în perspectiva orelor de aşteptare pentru închinăciune. Alţi pelerini răsfoiesc tăcuţi cîte o carte religioasă ori se odihnesc cu privirea înşurubată prin geamul vagonului în întunericul nopţii.
Ne-am aşezat la rînd la 6.55 dimineaţă. La această oră şirul pelerinilor se întindea pe o distanţă de aproape doi kilometri, între Parcul Carol şi Patriarhie. E primul impact fizic şi emoţional pe care această experienţă îl are asupra ta. E prima oară cînd îţi vine să renunţi. Ţi se pare mai uşor de ajuns în Grecia, pentru moaştele Sfîntului Nectarie, decît să îţi vină aici rîndul la închinăciune, dar intri în ţarcul amenajat de Jandarmerie pe trotuar, cu ajutorul unor garduri mobile, şi devii şi tu aşteptare. Şirul este secţionat cam la fiecare 30 de metri de un baraj de astfel de bariere metalice. Deplasarea se face pe grupuri.
Cînd bariera a fost pusă după grupul precedent care a avansat, abia atunci ţi se dă voie să înaintezi. La nici 10 minute după ce m-am aşezat la rînd se fac două deplasări succesive. Faptul ne umple de optimism. “Dacă merge în ritmul ăsta, în cîteva ore am terminat”. Apoi şirul încremeneşte. Trec zeci de minute fără ca grupul din faţă să facă vreo mişcare. În lipsa unor informaţii precise, se naşte folclorul de pelerinaj. Ajung la tine zvonuri despre posibile motive ale întîrzierii. Varianta că a început slujba şi pînă la 12.00 credincioşii nu mai au acces la moaşte bagă panica în mulţime. O aşteptare fără perspectivă apropiată este şi mai apăsătoare.
Ceva mai îmbucurător pare în acest context zvonul că au venit două autocare cu bulgari şi că au fost băgaţi în faţă. Vestea asta e înlocuită în curînd de alta, care naşte valuri de reproşuri împotriva oamenilor Bisericii, despre care se spune că ar fi venit cu familiile şi sînt primiţi în faţă, fără să stea la rînd.
Continuare pe Fara Filtru
