Old habits die hard. Este modul anglo-saxonilor de a zice că “năravul din fire n-are lecuire”. Probabil nu sunt singurul din generația mea care are în permanență în geantă o sacoșă din pânză, rezistentă, pentru cumpărături. Obiceiul datează din anii 1982 – 1989, când, pe fondul lipsurilor din ce în ce mai acute, trebuia să fii tot timpul pregătit pentru cazul în care “se bagă ceva” la magazinul pe lângă care treci: carne, ouă, vată, hârtie igienică, televizoare alb-negru…
Tot din acele vremuri datează tradiția ca permanent congelatorul să fie plin, că nu se știe niciodată. Odată cu trecerea de la epoca alimentației raționale la cea a consumerismului exacerbat, vrând parcă să compensăm lipsurile îndurate, cumpărăm prea multe alimente (pe care nu de puține ori le aruncăm intacte, în ambalajul original nedesfăcut, întrucât au ieșit din perioada de consum sigur), gătim prea mult comparativ cu cât putem mânca. Fenomenul se amplifică în perioada sărbătorilor (nu contează că-s sărbători de iarnă, de Paște, de începere a noului an școlar, întotdeauna va exista la noi un motiv de a sărbători ceva), iar după trecerea lor ne uităm prostiți la munții de mâncare la care am muncit ore, dacă nu chiar zile.
Mai ieri vă povesteam despre reciclarea mâncării și iată că revin la subiect. Tot despre reciclarea cărnii vorbesc, nu neapărat a resturilor de friptură, ci și a unor produse procesate (afumături, mezeluri ș.a.m.d.). Toate acestea pot fi transformate într-o delicioasă plăcintă cu carne (de miel, de pasăre, de porc, de vită – funcție de sezonul trecutei sărbători soldate cu mormane de leftovers). Pe lângă rămășițele adunate de pe platouri și de prin tăvi și tigăi, mai aveți nevoie de ceva legume (sigur găsiți prin congelator măcar una-două pungi rătăcite), câteva ouă și o foaie de aluat. Pe asta din urmă ați putea-o confecționa și singuri, dacă veți considera că merită efortul.
Continuarea, AICI.
