În urma precipitațiilor abundente căzute în perioada 05 – 08.06.2013, pe teritoriul județului Bacău, potrivit informărilor primite de la Comitetele locale pentru situații de urgență până la această dată, au fost afectate comunele Motoșeni, Nicolae Bălcescu, Berești-Tazlău, Podu Turcului, Izvoru Berheciului, Glăvănești, Stănișești, Răchitoasa, apele inundând o locuință, 8 gospodării, 5 anexe gospodărești, 12 km drumuri județene, aproximativ 55 km drumuri comunale și 6 porțiuni de drumuri comunale în satul Răchitoasa, 3 poduri și mai multe podețe, precum și 610 ha teren agricol.
Astfel, în comuna Podu Turcului au fost afectate, în proporție de 80-85% drumurile comunale și cele sătești, precum și podurile și podețele de pe aceste drumuri.
În comuna Izvoru Berheciului, în toate satele din comună, drumurile au fost spălate de pietriș și pe anumite porțiuni au fost rupte, devenind impracticabile circulației.
Drumurile județene au fost afectate în comuna Motoșeni – DJ 243B, în comuna Podu Turcului – DJ 241F pe porțiunea Lehancea-Giugioana, în comuna Izvoru Berheciului – porțiuni din DJ 241 A și DJ 241.
În categoria drumurilor comunale, a fost afectat DC 169 în comuna Nicolae Bălcescu, pe porțiunea Nicolae Bălcescu – Lărguța, precum și DC 47 Crăiești în satul Crăiești din comuna Stănișești, unde au fost avariate și trei poduri transversale.
În comuna Glăvănești sunt impracticabile porțiunile de drum DC 41 Glăvănești – Putredeni, DC 46 Glăvănești – Frumușelu, DC 46B Frumușelu – Muncelu, iar în comuna Răchitoasa sunt impracticabile porțiunile de drum DC Bordusaci – Bucșa, DC Burdusaci – Dumbrava, DC Tochilea – DJ 241, DC Barcana – Farcașa, DC Buda – Scăuele, DC Putini – DJ241.
De asemenea, sunt afectate drumuri sătești din localitățile Berești-Tazlău, Românești și Țurluianu din comuna Berești-Tazlău și drumuri sătești din satul Răzescu și Glăvănești, comuna Glăvănești.
Pentru evaluarea pagubelor produse în urma precipitațiilor abundente căzute în această perioadă, prefectul Claudiu-Octavian Șerban a dispus deplasarea în zonele afectate a două comisii formate din reprezentanți ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău, Serviciului Public Județean de Drumuri Bacău, Direcției pentru Agricultură Bacău și Compartimentului de Control și Inspecție pentru Calitatea Lucrărilor în Construcții Bacău.
De asemenea, se intervine pentru scoaterea apei din locuința afectată și gospodării, precum și pentru refacerea drumurilor afectate prin structurile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și localnici.
Potrivit informării primite de la Centrul Meteorologic Regional Moldova, pentru județul Bacău, se prelungește avertizarea hidrologică de COD GALBEN până miercuri, 12 iunie 2013, ora 09.00, fiind vizate fenomene de instabilitate atmosferică, averse, descărcări electrice, grindină. Sunt anunțate precipitații ce vor înregistra, pe arii extinse, cantități de 25 l/mp și, izolat, cantități de 60-70 l/mp.
În acest sens, continuă să fie asigurat serviciul de permanență în comunele din zona bazinelor hidrografice ale râurilor Trotuș și Bistrița și zona de munte a județului Bacău, Comitetul judetean pentru Situatii de Urgentă Bacău fiind pregătit să intervină, prin structurile sale, pentru a preveni sau diminua producerea efectelor negative ale fenomenelor hidrometeorologice periculoase.
În prezent, pe râurile din judeţul Bacău, nivelurile şi debitele sunt în scădere, potrivit informărilor Serviciului de Gospodărire a Apelor.