Politistii bacauani, in scoli pentru a le vorbi elevilor despre delincventa juvenila

Zeci de polițiști din cadrul IPJ Bacău au fost prezenți marti în unitățile de învățământ din mediul urban și rural și au discutat cu peste 1000 de elevi principalele măsuri de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău desfăşoară în aceste zile, cu ocazia reînceperii anului şcolar, activităţi pentru a asigura ordinea şi liniştea publică, precum şi siguranţa rutieră în zona unităţilor de învăţământ.

Astăzi, polițiștii au organizat 52 de întâlniri cu elevii unităților de învățământ din mediul urban și rural. La aceste întâlniri au participat peste 1000 de elevi și peste 70 de cadre didactice. Discuțiile au fost interactive și s-au axat pe teme legate de prevenirea delincvenței și măsurile ce trebuiesc luate pentru a evita victimizarea. Poliţiştii le-au prezentat elevilor recomandări pentru prevenirea violenţei în mediul şcolar, a furturilor, tâlhăriilor, precum şi pentru prevenirea implicării lor în accidente rutiere.

De asemenea, polițiștii au acţionat în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

În cadrul activităților desfășurate, peste 50 de elevi au fost depistați în timp ce se aflau în unități de alimentație publică, absentând de la cursuri. Cei în cauză au fost conduși și predați conucerii unităților de învățământ, în vederea luării măsurilor administrative ce se impun.

Poliţiştii de proximitate vor controla toate unităţile economice din zona adiacentă şcolilor cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor.

Pentru prevenirea implicării copiilor în fapte de natură penală sau contravenţională poliţiştii recomandă părinţilor:

Comunicaţi cu copilul dumneavoastră! Acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată;
Fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi! Violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică;
Verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră şi cum îi cheltuieşte;
Sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute;
Interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;
Încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră şi de familiile lor;
Atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
Când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor;

Poliţiştii recomandă tinerilor:
Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;
Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător;
Nu intraţi în anturaje dubioase!
Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc;
Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii;