Pompierii doneaza sange

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) vor dona sânge, atât de necesar în cazul unor intervenţii chirurgicale.

În perioada 02 – 12 aprilie 2013, cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău se vor prezenta la Centru judeţean de Transfuzie Sanguină pentru a dona sânge pentru semenii aflaţi la nevoie. Gestul umanitar pe care personalul inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă îl face vine în sprijinul Centrului judeţean de Transfuzie Sanguină, care nu de puţine ori s-a confruntat cu o lipsă acută de sânge.

Acţiunea umanitară care constituie un gest de o importanţă copleşitoare pentru salvarea de vieţi omeneşti se va desfășura, după următorul calendar:
– Detașamentul de Pompieri Moinești – 02.04.2013;
– Detașamentul de Pompieri Onești – 04.04.2013;
– Detașamentul de Pompieri Bacău și I.S.U.J. Bacău – 08 – 12.04.2013.

Această activitate nu este una singulară, cadre ale I.S.U.J. Bacău au luat parte şi în trecut la asemenea acţiuni, de donare de sânge, ori de câte ori a fost nevoie. Cu toate că motivaţia profesională oferită de vieţile salvate zi de zi reprezintă pentru pompierii militari o „medalie”, acest moment marchează şi dovedeşte solidaritatea faţă de semeni.

Prin gestul lor cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău doresc să facă un lucru demn de urmat de către populaţia judeţului Bacău și să conștientizeze comunitate cu privire la importanța donării de sânge.