Pompierii si angajatii E.On incearca sa-i determine pe bacauani sa renunte la improvizatile periculoase

Campania R.I.S.C.: Locuitorii din cinci oraşe importante ale judeţului Bacău au fost instruiţi cum să utilizeze în siguranţă echipamentele şi instalaţiile care utilizează electricitate sau gaze.

Peste 2.500 de locuitori din municipiile Bacău, Oneşti, Moineşti, precum și orașele Comăneşti şi Tg. Ocna au luat parte, marți, 15 ianuarie a.c., la activităţile derulate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) şi cei ai E.ON România, în cadrul cărora au fost prezentate riscurile la care se expun prin folosirea de improvizaţii în instalaţiile de gaze naturale şi energie.

În cadrul acestor activităţi, cei prezenţi au primit sfaturi despre cum trebuie să reacţioneze şi să se comporte în cazul în care simt prezenţa mirosului de gaz, precum şi despre modalităţile de utilizare în siguranţă a echipamentelor și aparatelor electrice. Totodată, au fost distribuite materiale informative în zonele cu trafic pietonal intens.

Demersul comun al I.S.U.J. Bacău şi E.ON România face parte din campania R.I.S.C, „Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale!“ Această campanie naţională de informare şi conştientizare are ca obiectiv reducerea incidentelor de natura incendiilor, exploziilor etc. cauzate de improvizaţii la instalaţiile de gaze naturale şi electricitate.

Improvizaţiile la instalaţiile electrice şi de gaze naturale pot provoca adevărate tragedii, cu pierderi de vieţi omeneşti şi / sau pagube materiale importante, mesajele campaniei fiind cât se poate de sugestive: „Pune capăt improvizaţiilor, nu vieţii!” şi „Nu lăsa viaţa să devină o amintire! Spune NU improvizaţiilor!”.

Campania R.I.S.C. se derulează în judeţul Bacău începând cu luna noiembrie a anului trecut, iar acţiunile derulate au vizat diseminarea informaţiilor privind riscurile pe care le implică manevrarea greşită a aparatelor alimentate cu gaze naturale, respectiv improvizaţiile la instalaţiile electrice şi de gaze naturale. În acelaşi timp au fost subliniate importanţa realizării intervenţiilor la instalaţii numai de către personal autorizat şi a curăţării coşurilor de fum ori de câte ori este nevoie, însă nu mai rar de o dată la două luni (o dată obligatoriu la începutul sezonului rece).