Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, împreună cu polițiști, pompieri și polițiști locali acționează în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru persoanele aflate în Parcul Catedralei la „Hramul Bacăului 2022” și în zonele adiacente acestuia.
Ieri seară, jandarmii băcăuani, care asigurau ordinea și siguranța publică au fost sesizați de către un tânăr de 17 ani că a fost amenințat cu un cuțit de către un alt tânăr .
In câteva minute, jandarmii au reușit să-l identifice, fiind vorba de un tânăr de 15 ani, care pe fondul unui conflict spontan l-a amenințat cu un cuțit de tip briceag cu lama de 10 centimetri.
Ulterior, au fost sunați și chemați la fața locului și părinții tânărului, care au fost conduși la sediul unității.
Jandarmii i-au intocmit tânărului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „portul sau folosirea de obiecte periculoase” și ” amenințare”, fapte prevazute și pedepsite de Codul Penal.
Actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.
Jandarmii băcăuani se asigură că manifestarea cultural-artistică se desfășoară fără incidente, având în atenție și combaterea/traficul de substanțe interzise.
În cazul în care observați comiterea unor astfel de fapte, vă rugăm să vă adresați celei mai apropiate patrule de ordine publică, pentru aplicarea măsurile legale ce se impun.
Dacă aveți nevoie de sprijin, vom fi în preajma voastră!