Povestea continuă: ,,Istoria fără manual” a ajuns la a IV-a ediţie

1

Școala Gimnazială Orășeni-Deal, jud. Botoșani, prin prof. Radu Bogdan Tănasă şi Școala Gimnazială Nr. 7 ,,Alexandru I. Cuza” din Dorohoi, jud Botoșani, prin prof. Dragoș Balasan, au fost gazdele celei de a IV-a ediţii a proiectului cultural artistic interjudeţean ,,Istoria fără manual”, care s-a desfăşurat sâmbătă, 5 noiembrie 2016, în cadrul Complexului Muzeal ,,Mihai Eminescu” din Ipoteşti, Botoşani.

Evenimentul are un caracter regional, reunind școli, cadre didactice și oameni de cultură din șase județe ale Moldovei: Bacău, Iași, Neamț, Suceava, Botoșani și Vaslui. Ca un element inedit, toți cei implicați în proiect sunt absolvenți ai aceleiași unități de învățământ: Facultatea de Istorie a Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava.
Proiectul este conceput ca o prelungire a activității didactice, elevii derulând o serie de activități, printre care, cercetare, documentare, inovație sau creație în domeniul istoriei, menite să dezvolte și să consolideze sentimentul patriotic și pasiunea pentru istorie.

De asemenea, proiectul implică și probele unui concurs între echipaje, printre care se numără întrebările de cultură generală din istoria românilor, recunoașterea unor personaje, locuri, monumente și obiective de interes public din România, o probă practică în care echipajele vor rezolva un rebus, vor potrivi corect piesele unui joc de puzzle din care să reiasă o scenă istorică sau vor realiza un desen folosind unii termeni aleși aleatoriu. La finalul concursurilor, echipajele participante vor efectua și vizite și excursii documentare la obiectivele turistice și de interes în orizontul local al școlilor organizatoare. Fiecare probă a fost moderată de către un profesor, iar juriul ales în prealabil din cadrul colaboratorilor a contorizat buna desfășurare și obiectivitatea. Probele concursului își vor modifica structura la fiecare ediție, astfel încât elevii să se confrunte cu situații noi, care să le strârnească interesul și curiozitatea pentru istorie. De această dată, durata efectivă a concursului a fost de trei ore, iar clasamentul final arată astfel:

Locul 1 – Colegiul Tehnic Rădăuți, judeţul Suceava; Locul II – Școala Gimnazială Răucești, judeţul Neamţ; Locul 3 – Școala Gimnazială ,,Alexandru I. Cuza”, Dorohoi, judeţul Botoşani. După finalizarea concursului, toate echipajele, însoţite de profesori şi toţi ceilalţi implicaţi în proiect, au vizitat Muzeul de Istorie din Botoşani.

Pentru prima dată, toate echipejele au rămas împreună şi peste noapte fiind găzduite în cadrul complexului de la Ipoteşti, unde s-a făcut și un foc de tabără, s-au cântat cântece istorice, s-au depănat amintiri. Se poate spune că elevii implicaţi în proiect au experimentat noi formule de relaţionare care le-au pus în valoare potenţialul şi calităţile, au putut lega noi prietenii şi au putut astfel să îşi cunoască mai bine colegii de echipă sau pe cei împotriva cărora au concurat.
Din nou, se impune să ne reamintim numele coordonatorilor acestui frumos proiect:

prof. dr. Sergiu-Constantin Enea, prof. Florentin Botezatu, prof. Traian Anton, prof. Radu-Bogdan Tanasă, prof. Lucian-Ovidiu Iftene, prof. Petrea Pavel, prof. Neculai Şchiopoaia, prof. Ciprian Băetu, prof. Dragoş Balasan, prof. Adrian Puiu, prof. Tiberiu Cristian Gavril, prof. Florin Gheorghiță, prof. Constantin Crăescu, prof. Constantin Ciofu, expert patrimoniu Mihaela Băbușanu.

Instituţii partenere: Colegiul ,,Grigore Antipa” Bacău, prin prof. Florentin Botezatu (director), prof. Constantin Ciofu; Liceul Teoretic ,,Ion Neculce” Târgu-Frumos, jud. Iași, prin prof. Sergiu Constantin Enea (director), prof. Corina Alexa-Anghelu; Școala Gimnazială Nr. 1 Cordun, jud. Neamț, prin prof. Pavel Petrea (director), prof. Carmen Șandu; Școala Gimnazială Nr. 1 Răucești, jud. Neamț, prin prof. Traian Anton; Școala Gimnazială Preutești, jud. Suceava, prin prof. Neculai Șchiopoaia; Colegiul Tehnic Rădăuți, jud. Suceava, prin prof. Adrian Puiu (director), prof. Gelu Țugulea; Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, jud. Botoșani, prin prof. Ciprian Băetu (director), prof. Angelica Dana Maticiuc; Școala Gimnazială ,,Sfântul Andrei”, Tăcuta, jud. Vaslui, prin prof. Constantin Crăescu și prof. Lucian Iftene; Liceul Teoretic ,,Anastasia Bașotă”, Pomîrla, jud. Botoșani, prin prof. Tiberiu Cristian Gavril (director), prof. Bogdan M. Jișcanu; Liceul Tehnologic ,,Ion Nistor”, Vicovu de Sus, jud. Suceava, prin prof. Florin Gheorghiță (director), prof. Cătălin A. Bărbuță; Școala Gimnazială Nr. 7 ,,Alexandru I. Cuza”, Dorohoi, jud. Botoșani, prin prof. Dragoș Balasan (director), prof. Liliana Pădurariu.

Responsabili ai acestei a IV-a ediţii care s-a desfăşurat la Ipoteşti, jud Botoşani, au fost profesorii Radu- Bogdan Tanasă şi Dragoş Balasan. Căştigătoarea ediţiei anterioare a fost echipa Școlii Gimnaziale Nr. 1 Răucești, jud. Neamț, profesor coordonator Traian Anton.

,,În ciuda unui sistem care nu este în stare să ofere nici o recompensă, o mână de profesori inimoşi vor să le deschidă elevilor lor un nou orizont. Structura complexă, de amploare şi participarea directă a tuturor celor implicaţi , conferă acestui proiect unicitate dar şi valoare. Elevii sunt atraşi şi de diplomele, cupele şi medaliile oferite, care dau şi un caracter competiţional concursului, ambiţionând elevii să-şi adjudece marele trofeu sau măcar locurile II sau III”, a spus Mihaela Băbușanu, expert patrimoniu și conservator bunuri culturale în cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, colaborator în cadrul proiectului.

De altfel, echipajele clasate pe locurile I, II și III sunt recompensate cu medalii și cupe gravate cu denumirea proiectului, iar celelalte echipaje cu diplome de participare şi alte materiale inscripţionate cu denumirea proiectului, data şi locul desfăşurării ediţiei în curs, achiziţionate prin contribuţia bănească benevolă a profesorilor coordonatori.
Ediţia următoare va avea loc în luna iunie, 2017, la Rădăuţi.

Romulus Dan BUSNEA