POVEȘTI DE VIAȚĂ / Din Colecția Casei Regale a României (5)

Principesa Ileana a României: Rugăciunea Domnului Tatăl nostru
Ridicarea minții și sufletului către Dumnezeu (continuare)

,,IX. Vineri dimineața

Și ne iartă nouă greșelile noastre

Cât de vinovată sunt! Păcatul îmi stă mereu în față, fiecare zi o încep datornică Ție. Lupt să țin calea dreaptă, dar mereu mă rătăcesc. Singura-mi nădejde este mila Ta. Cum aș fi putut totuși, o lucru de mirare, de n-ar fi fost păcatul, să-Ți cunosc afectuoasa bunătate, puterea iubirii Tale iertătoare prin Iisus Hristos, Domnul meu?
În timp ce încep această zi, încercând să ajung mai aproape de Tine prin tot ce fac, cunoașterea puterii Tale de a-mi transforma chiar și greșelile în scopuri lăudabile îmi dă forța să merg mai departe cu munca mea. Sunt multe rătăciri în trecutul meu, pe care singură nu le pot îndrepta. Greutatea lor mă apasă. Dar tu ai spus: `Veniți la mine voi, toți cei împovărați!` La Tine vin, Doamne, rugându-mă cu smerenie ca această zi să treacă fără păcat și ca să Te pot răscumpăra, amintindu-mi mereu durearea pe care Tu ai suferit-o pentru mine și întreaga omenire, și astfel să păstrez adevărul și singura cale ce duce la Tine.
AMIN

X. Vineri seara

Precum și noi iertăm greșiților noștri

Iert și cer iertare. Când iert pe X (gândește-te la persoana pe care o displaci cel mai mult), cât de puțină milă merit pentru cât de puțin sunt eu însămi în stare să iert! Dacă voi fi judecată așa cum îi judec pe ceilalți, unde îmi este nădejdea?
O, Doamne, pune-mi iubire și iertare în suflet! Învață-mă adevărata milă și bunătatea de a trece cu vederea greșelile celui de lângă mine! Domolește supărările acestei zile și vorbele-mi nedrepte, fă să mă văd pe mine însămi așa cum sunt cu adevărat, ajută-mă să-mi judec propriile reacții, și nu pe cele ale altora! Ajută-mă să alung din inima și amintirea mea toată ranchiuna, mânia și necazul! Chiar și când supărarea îmi este îndreptățită, potolește-mi simțămintele, trezind în mine milostenia și căința pentru partea mea de vină la păcatul lumii! Fie ca în această noapte și mereu să iert de o mie de ori și să fiu vrednică de Tine și să nu mă tem de judecata Ta, căci Tu ești cinstit și drept când ne ierți păcatele și ne cureți de toate nelegiuirile!
AMIN”.
Principesa Ileana de România

Completare (explicație teologică): ,,A doua cerere, `și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri`, este o recunoaștere implicită a stării de păcat în care ne aflăm toți. Mântuitorul va mai arăta în parabola cu vameșul și fariseul că rugăciunea cea mai bine primită de Dumnezeu este aceea prin care omul cere iertarea greșelilor. A fi constient de această și a te ruga cu smerenie pentru iertare constituie primul pas pe calea mântuirii, căci o asemenea mărturisire presupune recunoașterea faptului că mântuirea este un dar de la Dumnezeu. Totodată, ea implică și o infinită indulgență față de păcatele celorlalți.
Numai aceia care vor așeza raporturile lor cu semenii sub semnul dragostei atoateânțelegătoare, și nu al dreptății, care cântărește și măsoară, vor putea fi iertați. De aceea Hristos ne povățuiește să iertăm greșiților noștri pentru ca și Tatăl să ne ierte nouă. Acela care iartă fratelui renunță la orice ambiție personală, la orgoliul său, căci de cele mai multe ori omul trebuie să ierte ceea ce socotește drept atingere a demnității sale, drept încălcare a drepturilor sale. Iertând, el face act de smerenie, pregătindu-și sufletul în vederea primirii harului, care nu coboară decât asupra acelora deveniți permeabili la energiile divine, prin înțelegerea compătimitoare a greșelilor aproapelui.
Trebuie subliniat că în versiunea greacă a Evangheliei după Matei apare o altă formulare, susceptibilă de o interpretare mai largă: `Și ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi iertăm datornicilor noștri`. Și aici este vorba, fără îndoială, de greșelile pe care fiecare le săvârșește, dar credem că termenul de `datorii` implică o semnificație sporită. Datoriile neplătite, care îl apasă pe fiecare om, sunt toate faptele de milostenie pe care le-ar fi putut face, dar le-a omis, tot ce a așteptat în zadar Tatăl de la el. De la fiecare dintre noi Tatăl așteaptă atât rodirea maximă a darurilor primite, cât și o atenție sporită față de cei din jur și de întreaga zidire, precum și o recunoștință nemărginită pentru purtarea Sa de grijă. Însă cine poate afirma că nu a omis măcar vreuna din aceste îndatoriri, că nu a înșelat speranțele pe care Tatăl ceresc le-a legat de viața sa?
Pentru asemenea datorii uitate trebuie să cerem iertare; dar spre a avea această îndrăzneală trebuie ca la rândul nostru să iertăm celor ce ne-au făcut vreun rău. Oricât de grav ar greși aproapele față de noi, suntem datori să-l iertăm, cunoscând că și dacă l-am ierta de șaptezeci de ori câte șapte, iertarea noastră tot nu ar putea compensa datoriile infinite și nicicând achitate pe care le avem noi față de Dumnezeu.
De fapt, datoriile față de aproapele sunt tot atât de nelimitate și de imposibil de onorat în mod plenar ca și cele față de Dumnezeu. Îndeplinindu-le însă, chiar în modul imperfect, specific actualei condiții umane, ne plătim totuși într-o mică măsură datoriile față de Dumnezeu.
Din această imensă discrepanță între ceea ce datorăm lui Dumnezeu și ceea ce putem îndeplini, în vederea unei relative echivalențe, rezultă obligația imperativă de a ierta, căci dacă vom ierta din inimă, dragostea atoateiertătoare a Tatălui va șterge și datoriile noastre, rămase mereu neacoperite. (Natalia Manoilescu-Dinu, teolog și publicist)
(Va urma)
Romulus Dan Busnea