.

Ploșnița cerealelor și fuzarioza:...

Agricultura este o ramură vitală a economiei, asigurând hrana pentru populația globală în...

Cum a apărut ideea...

Un salariu minim este cea mai mică remunerație pe care angajatorii o pot...

 Creditul rapid și creditele...

În fața imprevizibilității vieții, mulți dintre noi se pot confrunta cu situații financiare...

Ghid practic pentru pregătirea...

Primăvara aduce o explozie de energie în grădina noastră, iar pregătirea atentă a...
AcasăActualitatePOVEȘTI DE VIAȚĂ:...

POVEȘTI DE VIAȚĂ: Din Colecția Casei Regale a României (episoadele 6 și 7)

Prncipesa Ileana a României: Rugăciunea Domnului Tatăl nostru
Ridicarea minții și sufletului către Dumnezeu (sâmbătă și duminică)

,, XI. Sâmbătă dimineața
Și nu ne duce pe noi în ispită

Ferește-mă de ispită, Doamne! Fă să nu cad victimă vicleșugurilor dușmanului ce stă mereu gata să mă ducă pe calea greșită! Fă să pot deosebi mărgăritarul neprețuit și să nu fiu orbită de strălucire amăgitoare și de aur! Învață-mă să-mi păzesc limba de vorbe zdarnice! Ajută-mă totdeauna să mă-ntreb: au nume bun toate câte fac? Slujesc oare prin aceste cuvinte și fapte Împărăția Cerurilor? Sau îi slujesc pe Satana și pe îngerii săi? Pune-mi lumină în ochi și în minte ca să pot alege bine în această zi!
Unde este întuneric, fă să văd lumină! Fă să găsesc în mijlocul frământărilor un miez de liniște! Nici o temere să nu-mi pătrundă în suflet! Învață-mă să înfrunt vitejește orice tulburare și toată vrajba și nu mă lăsa niciodată să cedez răului! Fă să nu uit niciodată că omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu Cuvântul Tău! Fă să nu datorez nici unui om nimic altceva decât dragoste, astfel ca în iubirea dintre oameni să îndeplinim legea Ta și să înfierem ispita!
AMIN
XII. Sâmbătă seara
Ci ne izbăvește de cel rău

Doamne Dumnezeule, fă ca cel rău să nu-și găsească salaș în mine, nici în orele deșteptării, nici în cele ale somnului. Pe acest tărâm al durerii, nu voi avea teamă, căci Tu ai biruit prințul și lumea sa.
Mă pun sub paza Îngerului Tău; fie ca aripile sale protectoare să mă acopere în această noapte, ca să mă odihnesc departe de orice atac al dușmanului. Nu mă voi teme de înfricoșarea ce umblă în noapte. Așa cum milostenia Ta îndurătoare m-a adăpostit în această zi, fie ca Tu, bunule Dumnezeu, să-mi fii paznic în această noapte! Îți mulțumesc și Te binecuvântez pentru toate cele bune de azi, pentru paza celor scumpi mie, pentru multele binecuvântări pe care noi, toate făpturile Tale, le-am primit astăzi, și mai ales pentru acele clipe în care am înfrânt vicleșugurile celui rău.
Îi pun pe toți cei ce-mi sunt apropiați și scumpi în grija Ta îndurătoare.
Când Domnul este lumina și puterea vieții mele, de cine să mă tem? Laudă Ție, Hristoase!
AMIN”.
Principesa Ileana de România

Completare (explicație teologică): ,,`Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău` (Matei 6, 13; Luca 11, 4) este a treia cerere dintre cele cu caracter personal, care ar necesita un întins comentariu. Trebuie însă să ne limităm la sublinierea câtorva puncte esențiale.
Încă din epoca apostolică s-a simțit nevoia de a se evita eventuala interpretare greșită conform căreia s-ar putea trage concluzia că Dumnezeu îl atrage pe om în ispită. În epistola Sfântului Iacov se spune clar că Dumnezeu `nu ispitește pe nimeni` (Iacov 1, 13).
Ispita ține însă de condiția umană de după cădere. Existența spiritului rău, permanent preocupat de a defonna opera Creatorului, face ca, în actualul eon, omul să fie veșnic ținta atacurilor sale. Deși, prin moartea Sa pe cruce, Hristos îl va deposeda de putere, totuși, până la Judecată, duhul întunericului va continua să uneltească împotriva omului și să-l amăgească în mii de chipuri. Dumnezeu îngăduie uneori ca acesta să fie supus la asemenea ispite pentru ca astfel să se smerească, cunoscând cât este de slab. Niciodată însă cel credincios nu va fi ispitit peste puterile sale, dupa cum spune Sfântul Pavel: `Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiți ispitiți mai mult decât puteți, ci o dată cu ispita va aduce și scăparea din ea, ca să puteți răbda` (1 Cor. 10, 13). Odată ispita înfrântă, omul va spori duhovnicește, astfel încât întristarea lui se va preface în bucurie. Încercările și ispitele pot deveni deci, pentru cei aleși, trepte spre cer. Hristos va arăta că Tatăl curăță mlădițele cele bune `ca mai multă roadă să aducă` (Ioan 15, 2).
Dacă ispita vine de cele mai multe ori de la cel rău, ea se întoarce adesea împotriva lui, devenind pentru ucenicul lui Hristos prilej de desăvârșire. Este și aceasta una dintre antinomiile vieții duhovnicești.
Cunoscând că ispitele ne amenință la tot pasul, Domnul ne învață să ne rugăm pentru a fi feriți de astfel de încercări sau, în cazul că acestea ne-ar încolți, pentru a ni se da puterea de a le învinge. Ne îndeamnă de asemenea să cerem ca Dumnezeu să ne păzească de lucrarea malefică a spiritului celui rău: `Ci ne izbăvește de cel rău`.
Și asupra acestui punct au existat divergențe între exegeți. Părinții greci au tras concluzia că Mântuitorul îl are aici în vedere pe satana, pe când cei latini cred că ar fi vorba numai de rău în general. Deoarece Mântuitorul a vorbit în numeroase rânduri de intervenția spiritului rău în viața oamenilor, înfățișat ca un duh personal, și nu ca o entitate abstractă, este greu de presupus că tocmai în rugăciunea domnească, adevărata călăuză pentru viața spirituală, s-a referit la rău ca la un principiu impersonal.
Iisus trebuia să atragă atenția oamenilor asupra primejdiei reprezentate de duhul întunericului, ferindu-i de a se amăgi cu privire la originea răului. De altfel, în rugăciunea arhierească, rostită după Cina cea de Taină, El Se va ruga astfel pentru ucenicii Săi: `Nu mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean` (Ioan 17, 15), afirmând deci din nou că există o forță personală, care primejduiește continuu mântuirea oamenilor. Prin aceasta rugă, omul cere sprijin în lupta purtată, în cursul existenței pământești, cu puterile întunericului, pe care nu le poate înfrunta decât cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, așa cum va arăta Iisus cu alt prilej (Matei 12, 28). Totodată, el se roagă pentru a trece `din moarte la viață` (Ioan 5, 24) călcând biruitor peste pragul ce desparte cele două registre existențiale, deoarece cel rău `are stăpânirea morții` (Evr. 2, 14). Biruința împotriva duhului întunericului înseamnă deci implicit dobândirea mântuirii veșnice și intrarea în Împărăție, a cărei instaurare definitivă atârnă tocmai de înfrângerea puterii întunericului.
Deși, prin conținutul lor, toate aceste trei cereri se referă direct la aspirațiile noastre personale, ele sunt totuși stăaine de orice tendință egoistă, nevizând, în ultimă instanță, decât dobândirea unor grații ce ne vor deschide porțile Împărăției, a cărei venire o cerem în prima parte a rugăciunii domnești. ”. (Natalia Manoilescu-Dinu, teolog și publicist)

,, XIII. Duminică dimineața
Căci a Ta este împărăția și puterea și mărirea
Împărăția Ta, Doamne, încerc s-o găsesc. Ție-Ți-aduc laudă și mărire. Toate cele ce sunt ale Tale sunt. Pe toate le-ai făcut: toată viața, toate lucrurile și gândurile sunt icoana Ta. Toate lucrurile sunt în umbra milei Tale iubitoare. Și totuși, nici unul dintre acestea nu te cuprinde pe Tine, care ești dincolo de gând și judecată. Iubirea Ta doar trece dincolo de recunoaștere și ajunge la mine, unul dintre smeriții tăi copii. Cât de recunoscătoare sunt pentru milostenia ce m-a făcut parte a neamului omenesc. Fă să fiu demnă de frații mei și de Sfinții Tăi!
Această zi ai sfințit-o pentru că în această zi ai văzut lucrarea ta și ai zis că e bună. Noi, doar noi am folosit în chip greșit binecuvântarea și am adus durere și moarte în viețile noastre. Dar Tu ești Iubire și Lumină și Viață și, prin învierea Fiului Tău, ai înapoiat sfințenia și desăvârșirea acestei zile. Sfânt, sfânt, sfânt ești Tu, Doamne, împăratul oștirilor!
AMIN

XIV. Duminică seara
Acum și-n vecii vecilor. Amin
Tu ești Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, Tu, care ești sălaș pentru drumeț și capăt al drumului, binecuvântează-mă la sfârșitul acestei zile! Dacă aceasta este să-mi fie ziua din urmă, Doamne iartă-mi faptele greșite, căci în milostivirea Ta mă încred! Cât de neânsemnată sunt!
Finită și măruntă, mă așez între brațele Tale ca să mă ții și să mă aperi și, dacă aceasta este voia Ta, să mă iei la Tine. Doar cu atâta pot să mă recomand: că Tu m-ai creat: nu am nimic să-Ți ofer, căci tot ce posed de la Tine vine: doar iubirea e a mea, ca să o dau sau nu. Sfinte Părinte, primește-mi iubirea, pe cât de fidelă și curată o pot da! Tu Însuți ești iubire; în aceasta mă leg de veșnicie, căci Te iubesc pe Tine și astfel sunt parte din Tine, Tu care ai fost, ești și vei fi mereu.
Mărire Ție, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și în vecii vecilor!
AMIN”.
Principesa Ileana de România

Completare (explicație teologică): ,,Ca încheiere a rugăciunii domnești, Domnul așază formula pe care în cult o rostește numai preotul: `Că a Ta este împărăția și puterea și slava în veci` (Matei 6, 13). Prin ea mărturisim că Împărăția, care stă în centrul acestei rugăciuni, este de origine divină. Lui Dumnezeu Îi aparține de asemenea puterea de a zidi și de a împlini toate. Când omul face fapte plăcute lui Dumnezeu, tot la El, izvor infinit de daruri și de binecuvântări, află puterea de a le săvârși.
Slava pe care Iisus o atribuie de asemenea Tatălui – în cultul creștin, această formulă finală cuprinde întreaga Sfântă Treime, aceeași închinare aducându-se tuturor Persoanelor divine – este una din lucrările sau energiile prin care Dumnezeu, Care în ființa Sa va rămane veșnic ascuns, Se descoperă omului, spre a-i îngădui să-L cunoască și să-L adore. Împărăția, puterea și slava aparțin deci lui Dumnezeu; dar pe când Împărăția este darul făcut de Dumnezeu oamenilor, puterea și slava sunt lucrări divine, care se vor descoperi în toată plenitudinea abia în Împărăția de la sfârșitul veacurilor.
Întreaga rugăciune Tatăl nostru are caracterul unei mărturisiri îndeplinite de către un suflet luminat de har. Pare că Dumnezeu așteaptă mereu un răspuns de la noi, recunoașterea repetată în fiecare zi că totul vine de la El și se îndeplinește spre binele nostru. Ea presupune stabilirea unei relații existențiale între om și Dumnezeu, dar pentru înfiriparea acesteia este nevoie de consimțământul ambelor părți. Ni se cere a ne ruga pentru ca numele lui Dumnezeu să fie adorat pretutindeni și voia Sa împlinită. În modul acesta, Iisus vrea să ne pună în situația de a ne pleca cu totul la rânduielile divine, pentru ca astfel să intrăm în comuniune cu Tatăl.
În epoca vechiului așezământ au înflorit numeroase tipuri de rugăciuni, dintre care psalmii constituie până astăzi forma cea mai desăvârșită. Gama sentimentelor exprimate în psalmi era extrem de variată – de aceea ei sunt veșnic actuali – mergând de la tulburarea omului năpăstuit până la bucuria dreptului răsplătit pentru ostenelile sale. De cele mai multe ori sentimentul dominant este însă neliniștea sau regretul pentru greșelile săvârșite.
Spre deosebire de psalmi, rugăciunea domnească respiră o perfectă seninătate, fiind străină de zbuciumul prezent în rugăciunile făurite de oameni. Tot ceea ce își dorește cel care o înalță este ca prin faptele Sale să nu se depărteze de la voia divină, sporind duhovnicește, și ca Tatăl să nu-l lipsească de ajutorul Său, împotriva uneltirilor celui rău.
Comparată cu psalmii, în cuprinsul cărora omul își desertă sufletul față de Dumnezeu, dând glas tuturor durerilor sale, rugăciunea Tatăl nostru este de o concizie extremă. Ea reține numai ceea ce este esențial, spre a exprima supunerea deplină a omului la voia lui Dumnezeu.
Credinciosul se înfățișează golit de patimi și de regrete înaintea Tatălui ceresc. Este semnificativ că, deși obiectivul final al rugăciunii Tatăl nostru este dobândirea mântuirii, totuși, nici măcar această aspirație nu este exprimată în mod explicit. Este și aici o dovadă de smerenie desăvârșită și de lăsare totală în voia Tatălui, pe Care Îl rugăm doar să ne ierte greșelile și să ne dea zilnic pâinea cea spre ființă. Ar fi o îndrazneală prea mare să ne încumetăm a cere mai mult. De celelalte se va îngriji Acela pe Care Sfântul Pavel Îl numește `Părintele îndurărilor și Dumnezeul a toata mângâierea` (II Cor. 1,3).
Și stilul rugăciunii este caracterizat prin sobrietate: lipsește orice formulă laudativă, orice hiperbolă. Este rugăciunea în formă pură, rugăciunea redusă la esență și eliberată de artificii literare și podoabe.
În Evanghelia după Luca, după ce sfârșește rugăciunea Tatăl nostru, alcătuită anume pentru ucenici, precum și pentru toți cei ce aveau să creadă in El, Domnul rostește două scurte parabole, menite să pună în lumină eficacitatea nelimitată a rugăciunii. Din ambele pilde reiese că, la rugile insistente ale celor aflați în nevoie, chiar și oamenii păcătoși – `voi răi fiind` (Luca 11, 13) subliniază Iisus, și sublinierea aceasta este semnificativă – răspund și acordă cele cerute.
Pentru ca Dumnezeu să-i răspundă omului și să-l învrednicească de primirea Duhului Sfânt trebuie ca acesta să aibă îndrăzneala de a cere și să creadă fără șovaială că ruga sa va fi împlinită. Cel sculat în miez de noapte, spune Iisus, îndeplinește cererea prietenului venit să-i ceară pâine la o oră atât de nepotrivită nu atât pentru că îi este prieten, ci fiind mișcat de îndrăzneala acestuia (Luca 11, 8).
Mântuitorul stăruie deci mereu asupra însemnătății pe care o are stabilirea unui dialog între om și Dumnezeu. Pentru ca acest dialog să ia ființă este nevoie ca noi să ne adresăm lui Dumnezeu, să-I vorbim cu încredere, ca unui Tată, și atunci niciodată nu vom fi lipsiți de prezența Sfântului Duh, rodul suprem al adevăratei rugăciuni”. (Natalia Manoilescu-Dinu, teolog și publicist)
Rugăciune, care pentru Principesa Ileana ,,transformă nemulțumirea în zâmbet; înfrumusețează, asemenea unei pelicule ce a fost îndepărtată de pe o fotografie veche pentru a lăsa culorile să apară limpezi și strălucitoare, precum natura într-o zi caldă de primăvară după ploaie; chiar și deznădejdea s-a atenuat, iar căința și-a atins scopul”.
Romulus Dan Busnea