Prefectul Claudiu-Octavian Șerban a avut o nouă întrevedere cu reprezentanții salariaților S.C. Amurco S.R.L.

Astăzi, 22 mai 2013, de la ora 14.00, prefectul Claudiu-Octavian Șerban a avut o nouă întrevedere cu reprezentanții Confederației Naționale Sindicale ”Cartel Alfa” și ai Sindicatului Chimfert Bacău pe tema prevederilor H.G. 22/2013 care reglementează creșterea prețului la gaz metan și ale Legii nr. 123/2012 a energiei și gazelor naturale. De asemenea, prefectul a stat de vorbă, la Casa de Cultură ”Vasile Alecsandri”, cu cei aproximativ 400 de salariați ai societății Amurco ce au pichetat instituția prefectului între orele 14.00 – 16.00.

Președintele CNS Cartel-Alfa Martin Farțade-Scurtu și președintele sindicatului Chimfert Bacău Gheorghe David, reprezentantul salariaților S.C. Amurco S.R.L., au înmânat prefectului județului Bacău un nou memoriu prin care se solicită sprijinul ministrului Economiei, domnul Varujan Vosganian, în scopul identificării soluțiilor viabile, atât la energie cât și la gaze naturale, pentru marii consumatori, fie și prin consultări suplimentare cu forurile de conducere ale Uniunii Europene.

În discuțiile purtate cu prefectul, salariații Amurco au reclamat monopolul Petrom în România, au cerut prefectului sprijin și așteaptă măsuri din partea Guvernului, ca răspuns la Memorandum-ul lor.
Prefectul Claudiu-Octavian Șerban a informat salariații prezenți la discuții că solicitările lor au fost transmise către Guvern, încă de săptămâna trecută, pe ambele căi: pe linie politică, prin primarul municipiului Bacău Romeo Stavarache, vicepreședinte al PNL, dar și pe linie administrativă, de către domnia sa, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu ce asigură interfața între nevoile cetățenilor și Guvern.

”Am făcut tot ce îmi stă în atribuții, așa limitate cum sunt aceste atribuții în cazul societăților private, pentru că îmi pasă de oameni, sunt interesat de locurile de muncă ce sunt foarte importante atât pentru dumneavoastră și familiile dumneavoastră, cât și pentru comunitatea băcăuană. Apreciez foarte mult investițiile din ultimii 7 ani în implementarea sistemului de cogenerare și știu că specialiștii, odată plecați, sunt pierduți și greu mai pot fi aduși înapoi. În acest sens, sper să se audă strigătul dumneavoastră de deznadejde și să duceți în curând pâine acasă. Nu pot face promisiuni și nu vreau să vă creez orizonturi de așteptare pentru că nu obișnuiesc să amăgesc oamenii, dar vă asigur că toți factorii responsabili prezenți sunt alături de dumneavoastră. Vă mulțumesc că ați manifestat cu decență și în mod pașnic”, a declarat prefectul Claudiu-Octavian Șerban în ședința cu salariații S.C. Amurco S.R.L.

Prefectul județului va retransmite memorandumul atât la ministrul Economiei cât și la primul ministru Victor Ponta. Intenționează, de asemenea, să aducă la masa discuțiilor parlamentarii băcăuani, indiferent de culoare politică, pentru că aceasta este o problema majoră a Bacăului.