Mai multe motive să vă petreceţi fiecare zi a săptămânii alături de TVR 2. În grilă îşi face loc un tronson de publicistică adresat telespectatorului activ, implicat, atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui şi dornic să afle mai multe informaţii. Între programele noi, care vor putea fi urmărite de luni până joi, de la ora 22:00, se regăsesc documentare în premieră absolută, dar şi emisiuni de publicistică pe teme diverse. Printre subiectele săptămânii: o întâlnire cu Enrico Derflingher, Chef-ul favorit al Reginei Elisabeta a II-a, dialogul inedit cu robotul Escu, pledoaria pentru poezie din „SOS… oameni pe acoperiş”, dar şi povestea tragică a petrolierului „Independenţa”, văzută prin ochii celor care lucrează acum în marină.
Ziua de luni este a documentarelor în premieră. Pe 26 septembrie, de la ora 22:00, TVR 2 vă propune să urmăriţi „Încoronarea reginei Elisabeta a II-a” (The Queen’s Coronation in Colour, Regatul Unit, 2018) semnat de realizatorul Ashley Gething. Binecunoscutul actor britanic Alexander Armstrong prezintă documentarul realizat cu ocazia marcării a 65 de ani de la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a.
Marţi, de la ora 22:00, iubitorilor de lectură le propunem întâlniri de excepţie în seria de interviuri „Ediție limitată cu Marius Constantinescu”. Realizatorul le va prezenta o serie de interviuri cu figuri marcante din lumea internațională a literelor, realizate cu precădere, dar nu exclusiv, pe Zoom.
„Am avut șansa de a le face grație colaborării excelente cu unele dintre cele mai prestigioase edituri din România. Va fi o serie de emisiuni, o dată pe săptămână, în care ne vom întâlni cu unii dintre cei mai mari, mai influenți, mai convingători scriitori sau generatori de conținut cultural ai momentului. Laureați Nobel, Goncourt, Booker, National Book Award, Bolșaia Kniga desfășoară un veritabil spectacol de idei, fiecare altfel, fiecare original, fiecare fidel crezurilor sale auctoriale”, spune Marius Constantinescu.
Reportajele marca „Povestea vinde”, difuzate în fiecare miercuri, de la ora 22:00, pun în prim-plan locuri, oameni şi întâmplări extraordinare şi lansează o invitaţie pe cât de directă, pe atât de profundă: să redescoperim viaţa şi poveştile ei. „Povestea vinde” va aduce spectacolul vieţii mai aproape de noi, cu tot ceea ce presupune asta: emoţie, surpriză, suspans, dramă, autenticitate, curaj, suflet şi atitudine.
Ați întâlnit un robot care sa vă vorbească? Ce i-ați răspunde? „Interviu cu un robot” deschide seria reportajelor pe 28 octombrie, de la ora 22:00. „Robotul, simpaticul robot Escu. L-am tratat ca pe un personaj real, ca pe un om. Am avut multe întâlniri profesionale interesante, dar aceasta m-a dat peste cap. Ştiu ce spun, veţi vedea!”, spune Irina Szasz despre întâlnirea cu ineditul interlocutor.
Despre cel de-al doilea subiect al emisiunii, „SOS… oameni pe acoperiş”, Ana-Maria Onisei mărturiseşte: „Poveştilor culturale le stă foarte bine la televizor, din ce în ce mai des, căci au forţa de a deveni o ancoră, mai ales în vremurile pe care le trăim. Un subiect despre poezie contemporană devine, de fapt, o poveste despre trecutul şi viitorul României, despre speranţă şi puterea de a creşte generaţii educate şi despre a ne regăsi, fiecare dintre noi, momentele de graţie”.
V-aţi întrebat ce mănâncă marinarii când pleacă pe vas? Răspunsul îl aflăm joi, 29 septembrie, de la ora 22:00, în prima ediţie „Istorii de bun gust”. Şi tot atunci îl vom cunoaşte pe Enrico Derflingher, unul dintre cei mai mari bucătari, despre care Regina Elisabeta a II-a spunea că prepară cel mai bun risotto din lume. Surpriză, faimosul Chef va găti şi pentru „Istorii de bun gust”, la TVR 2.
„Când gătesc, mă interesează povestea din spatele reţetei”, mărturiseşte Camelia Moise, realizatoarea emisiunii de antropologie gastronomică, „Istorii de bun gust”. În fiecare joi, de la ora 22:00, sunteţi invitaţi să descoperiţi „alt fel de gătit”, cu rețete culinare inedite, unele chiar „din alte vremuri”, dar şi cu istorii spectaculoase. Rubrica permanentă a emisiunii va fi realizată de un antropolog culinar cu mare experienţă, Iulia Drăguţ.