Toată lumea, sau aproape toată lumea, se dă în vânt după produse “bio”, “eco”, “naturale”, “organice”. Dacă însă îi întrebi ce înseamnă noțiunile dintre ghilimele, ori încep să dea din colț în colț, ori îți trântesc o prostie cât clădirea Pentagonului (singura mai mare decât Casa Poporului), prostie care se poate rezuma prin sintagma “natural, fără chimicale”. Singura chestie naturală fără chimicale din Universul cunoscut este vidul cosmic absolut. Uneori și în ăsta mai scapă, din greșeală, ceva chimicale.
Apare acum următoarea dilemă:
1. mâncăm produse prelucrate, procesate, modificate genetic, etc. și murim intoxicați,
sau
2. mâncăm doar produse naturale, fără chimicale și murim de inaniție?
În ambele situații, finalul fiind același, e important de știut când se va produce. Organismul uman poate supraviețui fără oxigen câteva minute, fără apă câteva zile (între 3 și 6), iar fără hrană, câteva săptămâni (între 8 și 12). Dacă mâncăm doar produse naturale, fără chimicale, cu certitudine, în cel mult un trimestru, am încheiat socotelile pe lumea asta. Dacă optăm pentru cealaltă variantă, s-ar putea ca finalul să vină ceva mai târziu – cu condiția să nu ne cadă vreo cărămida în cap, să nu ne lovească tramvaiul 13, ori un asteroid de mărimea statului Texas să intre pe curs coliziune cu Terra, iar Bruce Willis să fie indisponibil la momentul respectiv.
Odată dilema rezolvată, am mers la alimentară și am luat un “puișor”, botezat astfel pe același sistem cu “Micuțul” din romanele lui Sven Hassel, puișor care bătea lejer înspre două kile. Odată tranșat, carcasa, aripile și o jumătate de piept s-au transformat în borș, iar cealaltă jumătate de piept împreună cu pulpele au poposit în preparatul de mai la vale. Un pui în sos de smântână cu spanac și lămâie.
Rețeta, ilustrată pas cu pas, o găsiți AICI.
