Într-o seară am intrat la Cora, “doar ca să cumpărăm niște ceaiuri”. După vreo trei sferturi de ceas, cu coșul pe jumătate plin (sau pe jumătate gol – depinde din al cui punct de vedere privești: al optimistului, ori al pesimistului), am trecut pe la casă, unde am lăsat puțin sub 200 de lei, dar măcar am găsit ceaiuri. Și niște pulpe de rață, aduse din țara vecină și prietenă de la sud de Danubiu.
Aș fi făcut un confit de canard, dar când am văzută câtă muncă implică și cât timp ia, am renunțat rapid, deși ar fi rezultat o delicatesă după care să te lingi pe degete. Mâncasem așa ceva, dacă țin bine minte, prin primăvara lui 2009, la unul din restaurantele din incinta gării Bénédictins din Limoges. Poză cu preparatul n-am, dar am una cu gara:
Pulpe de rață mai gătisem, însă atunci am executat o chestie mult mai elaborată. Acum am zis să fac ceva rapid (dacă ceva gătit într-o oră se poate încadra la noțiunea de “rapid”) și am mers pe sistemul aplicat pentru gătirea pieptului de rață: pornirea în tigaie, pe flacăra aragazului, urmată de finalizarea în cuptor. Ca să economisesc vesela și detergentul de vase, am folosit o singură tigaie, cu mâner metalic, utilizabilă și în cuptor. N-a fost rău. Au contraire.
Articolul integral, AICI.