Rață umplută cu portocale, la cuptor

113 copy

Rața aceasta a stat câteva luni bune în congelatorul cumnată-mii, al meu fiind plin cu tot felul de ierburi, legume și cărnuri diverse (să fie acolo, să avem pe ce pune mâna). Am luat-o de la Lidl, în stare refrigerată, și am congelat-o în așteptarea unei ocazii la care să ne strângem mai mulți în jurul mesei, ca s-o putem dovedi. Am reușit zilele trecute să ne adunăm vreo patru persoane, dat tot n-am putut s-o dăm gata, decât pe jumătate.

Încă de când am luat-o îmi rămăsese gândul la rața coaptă a lui Adi Hădean și la rața glazurată din Caietul cu rețete al Violetei Postolache. Cum nu m-am putut hotărâ asupra nici uneia dintre modalitățile de preparare, am “furat” câte puțin din fiecare rețetă, am mai pus câte ceva (idei, în special) dintr-o carte de bucate cu file rupte, îngălbenită și fără de scoarțe (motiv pentru care n-am idee cine și când a publicat-o) și am ajuns, într-un sfârșit, la ceea ce se vede prin pozele de mai sus ori de mai jos.

Continuare…