.

Câteva idei pentru amenajarea...

Un hol ar trebui să fie o cameră reprezentativă. Nu numai că este...

Cum au apărut băncile...

Istoria sistemului bancar a început cu primele prototipuri ale băncilor care erau comercianții....

Curățenia la domiciliu pentru...

Din cele mai vechi timpuri până astăzi, bătrânețea a fost văzută ca un...

Ce este, de fapt,...

Citii un anunț de angajare și totul pare normal (responsabilități și cerințe), până...
AcasăOpiniiEditorialREDESCOPERINDU-L PE BACOVIA

REDESCOPERINDU-L PE BACOVIA

În spiritul Festivalului de Muzică și Poezie ,,Toamnă Bacoviană” care are loc în aceste zile la Bacău, cu următoarea mențiune, reținere, adică strângere de inimă: ca de obicei, ,,elitiștii” băcăuani își vor decerna premiile între ei, reprezentanții cei mai de seamă ai grupărilor culturale băcăuane, fără a mai ține cont însă, de cei de prin provinciile arondate (sate, comune, orașe, stațiuni, probabil cu câteva excepții), oameni de suflet și ei, care efectiv și fără nici un fel de interes, și-au adus contribuția la promovarea valorilor culturale și spirituale băcăuane… Dar ce mai contează, când se bagă și politicul în seamă, căci în definitiv, el este cel ce dictează tot ce mișcă-n țara asta …

Limbajul poeziei simbolistice bacoviene, una de confesiune, de atmosferă citadină cu amor de plumb, de o originalitate incontestabilă şi de o tonalitate cu totul aparte în lirica românească, a generat trăiri la cele mai înalte cote ale simţirii fiinţei umane, permanente căutări spirituale, care s-au transmis prin fluidul meditaţiei şi al memoriei neşterse de trecerea timpului, generaţiilor de poeţi care s-au întrepătruns cu universul poeziei lui Bacovia, una de o frumuseţe stranie, inimitabilă.

Nu doresc să mă afund în diversitatea interpretărilor şi analizelor profunde ale bacovianismului, pe care le las în grija criticilor şi istoricilor literari; eu doresc doar, ca pe lângă cele câteva impresii de început, să readuc în atenţia publicului cititor, în primul rând tinerilor, câteva dintre poeziile lui Bacovia, mai puţin prezente în manualele şcolare, mai puţin analizate, de cele mai multe ori uitate pe un raft de bibliotecă. În ele vă veţi regăsi, în ele veţi redescoperi Bacăul la ceas de seară şi la fel de actual, în ele veţi găsi şoapte de iubire, natura în tonuri cromatice, sonoritatea muzicii, sublimul câtorva clipe de fericire. Mulţi au spus că se simt atraşi (deşi nu sunt pesimişti) de toată tristeţea şi deznădejdea emanată de versurile lui Bacovia, în sensul că arată o faţă a realităţii mai plauzibilă, în care se şi regăsesc, dar care, în multe dintre cazuri, reliefează un Bacovia a cărui poezie cântă prin excelenţă, bucuria vieţii.

,,Experienţa personală i-a îngăduit lui Bacovia să creeze un simbolism pur românesc, între estetica decadentismului francez şi eminescianism. Altminteri, despre legătura cu decadenţii francezi a vorbit el însuşi în mai multe rânduri. Însă poetul a avut deplina conştiinţă a primejdiei epigonismului şi s-a ferit a fi partizanul vreunei şcoli literare la modă, cum s-a aventurat înaintaşul său Alexandru Macedonski. Să ne amintim de mărturia făcită lui I.Valerian, în 1929: `Citesc din toţi, dar nu admit pe nimeni. (…) Deşi am citit în tinereţe pe Rimbaud, Baudelaire, Laforgue şi alţii, n-am simţit sufletul românesc vibrând lângă ei. Alt neam, altă vârstă. Noi trebuie să nă străduim pentru originalitatea noastră. Să devenim o fiinţă organică, nu paraziţi şi maimuţe`. Şi s-a ţinut de cuvânt. De aceea, noţiunea de bacovianism îl încape mai bine decât conceptual de simbolism. Nichita Stănescu a avut intuiţia paradoxului că Bacovia este cel mai naţional poet român de după Eminescu. De aici vine şi autenticitatea lui în lirica modernă”, declara scriitorul şi istoricul literar Theodor Codreanu, într-un interviu acordat profesorului, publicistului şi criticului literar Marius Manta.

Vă ofer aşadar, spre desfătarea sufletului, o părticică din poezia lui Bacovia (grea selecţie!), pe care sper să-l redescoperiţi astfel şi altfel, ca pe un poet al sentimentelor şi sensibilităţilor profunde, cel mai de seamă reprezentant al simbolismului românesc:

,,Oraşul seara…/ Şantiere în repaos./ Şi firme scrise/ Din becuri înstelate.// Oraşul seara…/ Pe o piaţă/ Cu sclipiri de fier/ Claxon, armonic, a sunat.// Foburgul/ Cu bachice dorinţi,/ Şi cugetări/ De opere văzute.// Oraşul, seara…/ Din statica uitării, -/ Destul frumos,/ Destul departe”. (Estetic urban);

,,Amurg/ Ca lacrimi mari de sânge/ Curg frunze de pe ramuri, -/ Şi-nsângerat, amurgul/ Pătrunde-ncet prin geamuri.// Pe dealurile-albastre,/ De sânge urcă luna,/ De sânge pare lacul,/ Mai roş ca-ntotdeauna.// La geam tuşeşte-o fată/ În bolnavul amurg;/ Şi s-a făcut batista/ Ca frunzele ce curg”. (Amurg);
,,Priveşte savant/ Cu inima beată/ De iubire/ Natura-i statică.// Amorul renaşte,/ Cu focul de vară/ Cu diamante/ De iarnă.// Metempsihoză,/ Metamorfoză,/ Şi câte încă.// La revedere,/ Sau la adio.// Priveşte savant.// Dacă nu-i/ Cu cine vorbi,/ Se scrie”. (Glossă);

,,Sunt clipe când toate le am…/ Tăcute, duioase psihoze -/ Frumoase poveşti/ ca visuri de roze…/ Momente când toate le am.// Iată, sunt clipe când/ toate le am…/ Viaţa se duce-n şir de cuvinte -/ Un cântec de mult… înainte…/ Momente când toate le am…”. (În fericire);

,,Muzica sonoriza orice atom…/ Dor de tine, şi de altă lume,/ Dor…/ Plana:/
Durere fără nume/ Pe om../ Toţi se gândeau la viaţa lor,/ La dispariţia lor.// Muzica sentimentalize/ Obositor, -/ Dor de tine, şi de altă lume,/ Dor…/ Muzica sonoriza orice atom”. (Largo);
,,Aurora violetă/ Plouă rouă de culori -/ Venus, plină de fiori,/ Pare-o vie violetă.//
Bat la geamul tău încet,/ Bat cu-o rază sângeroasă -/ Vino, floare somnoroasă,/ Cât pe zări e violet.// Plâns de ape se repetă,/ Încă totu-i adormit -/ Ca în vise s-a pornit/ Roata morii – violetă.// Gol e-al sânului buchet,/ Floare goală, somnoroasă…/ Trist, cu roza sângeroasă,/ Bat în geamul violet.// Aurora violetă/ Se pătează de culori -/ Venus, pală de fiori, Pare-o stinsă violetă…”. (Matinală);
,,Primăvară…/ O pictură parfumată cu vibrări de violet.// În vitrine, versuri de un nou poet,/ În oras, suspină un vals de fanfară.// O lungă primăvară de visuri si păreri ../

O lungă desertare zvoneste împrejur,/ E clar si numai soare.// La geamul unei fabrici o pală lucrătoare/ Aruncă o privire în zarea de azur.// O nouă primăvară pe vechile dureri…/

Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,/ În infinit pământul se simte tresăltând:/ Vor fi acum de toate cum este orişicând,/ Dar iar rămâne totul o lungă teorie.// O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! …” (Nervi de primăvară);

,,E toamnă, e foşnet, e somn…/ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plânset, e gol…/
Şi-i frig, şi burează.// Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,/ Pe drumuri fac gesturi ciudate -/
Iar frunze, de veşnicul somn,/ Cad grele, udate.// Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,/ Şi-amanţii profund mă-ntristează -/ Îmi vine să râd fără sens,/ Şi-i frig, şi burează”. (Nervi de toamnă);

,,Noaptea-ncet, ticnit se lasă -/ Poezie, sau destin -/ Luna urcă, somnoroasă, -/ Vino, vin!/
Este linişte, răcoare,/ Codrul e de farmec plin -/ Pe sub teii încă-n floare, -/ Poezie, sau destin./ În suavele parfume/ Poezie, sau destin -/ Ori pe unde-ai fi în lume, -/ Vino, vin!/

Îngerii deasupra noastră/ Vor cânta un imn divin -/ Ah, ce clară noapte-albastră, -/ Poezie, sau destin”. (Noapte de vară);

Şi iar toate-s triste.// Şi azi ca si ieri –/ Potop de dureri.// Şi visul apune/ În negrul destin…/ Şi vremuri mai bune/ Nu vin, nu mai vin,/ Şi nici mângâieri…/ Şi iar toate-s triste,/ Şi azi ca şi ieri…” (Piano);

,,Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,/ Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori/ Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,/ Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?…/ Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată/ Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări/ Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată/ Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.// Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire/ Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,/ Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,/ Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.// – Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,/ Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,/ Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere/ Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.// Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,/ Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat/ Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă/ Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?” (Poveste);
,,Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii…/ Se întindea noianul de unde nu mai vii;/ O umb
ră, în odaie, pe umeri m-apăsa -/ Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.// – Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată,/ Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic.// O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic,/ Lăsând odaia goală, şi lampa afumată…” (Umbra);

,,Ce frică fără cauză/ A poposit…/ Sunt bucuriile/ Din subconştient/ Ce se coboară-n geam/ Ca întuneric fără veste,/ Sunt ale oraşului intimidări,/ Enigme de hazard/ Şi anii ce-au fugit,/ Fără-nţeles/ Şi şoaptele uitării, -/ Sau fie/ Şi orice s-ar întâmpla…” (Zgomote);

,,Trecând pe strada ta,/ Pe care nimeni n-o mai stie -/ Al nopţii foşnet evoca:/ – Filosofie!/
Încet, un paznic fluiera/ Poema-atâta de târzie…/ Pustiul noptii evoca:/ – Filosofie! (Demult)
Citiţi-l şi recitiţi-l pe Bacovia, şi vă bucuraţi de poezia lui, eternă și fascinantă…
Romulus Dan Busnea