În ciuda tuturor așa-ziselor reforme ale Sănătății, situația a ajuns, în România, mult mai proastă decât în timpul vechiului regim. Desigur, acum, la 30 de ani distanță, exista tratamente și medicamente mult mai bune sau chiar care nu existau în acele vremuri. Nu spune nimeni că nu a existat un progres tehnic.
Ceea ce este dramatic este modul în care sistemul sanitar s-a transformat într-un aspirator de bani. Și asta nu se întâmplă numai la noi, ci în toată Uniunea Europeană pentru că modelul de business de acolo vine. De fapt, ca s-o spunem pe aia dreapta, Bruxelles-ul deschide noi piețe pentru afaceri în toate domeniile, de la educație până la sănătate. De ce credeți că banii și valorile nu mai sunt transportate de Stat, ci de firme private, de ce drumurile nu mai sunt întreținute de serviciile municipale sau de ce în unitățile militare nu mai sunt bucătari, mâncarea fiind adusă de firme de catering? Pe cale de consecință, de ce scade mereu numărul de paturi din spitale, de ce este subfinanțată sănătatea publică? Exact, pentru a face loc serviciilor private.
Ceea ce nu e un lucru rău în sine; e un lucru rău în momentul în care pacienții sunt transferați de la serviciul public la cel privat. Adică, pacientul cu contribuția plătită la zi nu mai poate beneficia de serviciile pentru care plătește lunar, pentru că “s-a stricat RMN-ul”, “nu mai sunt bani pentru analize” și așa mai departe. Și pacientul care a plătit contribuția la stat, trebuie să plătească pentru serviciile medicale din sistemul privat.
Orice s-ar spune despre vechiul regim, nu se poate spune că nu a avut în vedere oferirea unui sistem performant de sănătate publică. Cel puțin pentru vremea respectivă și în comparație cu ceea ce avem astăzi.
Azi a dispărut aproape de tot conceptul de prevenție. Înainte de 1990, existau cadre medicale care băteau cartierele și satele pentru a controla starea de sănătate a oamenilor, condițiile de viață și de muncă. Existau departamente și programe pentru prevenirea anumitor boli, TBC-ul de exemplu. Astăzi nu mai există decât cu numele.
Nu mai amintesc de Sănătatea Muncii, de cabinetele din școli, de dispensarele medicale de la sate. Azi, ca să mergi la medic trebuie să te programezi din timp, pentru o simplă adeverință plătești 30 de lei, pentru o consultație de specialitate trebuie să te scoli cu noaptea în cap ca să prinzi bonuri de ordine în policlinică. De stomatologie, nu mai are rost să vorbim; e privatizată în totalitate iar acest lucru se vede în starea dinților la români.
Astăzi putem vorbi despre un serviciu medical la domiciliu, chiar și despre kinetoterapie la domiciliu, dar, per ansamblu, ar trebui să recunoaștem că lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie.
Totuși, se poate și mai rău. Citeam, zilele trecute, pe un blog din străînătate, despre aventurile unui tânăr britanic. După săptămâni de durere cronică, a fost în cele din urmă diagnosticat de un medic de spital din Marea Britanie că având cancer. Apoi i s-a spus că mai are șase luni de trăit, dar că chirurgii nu vor avea când să-l opereze, deoarece lista de așteptare este prea lungă. Apoi i s-au administrat calmante. A doua zi, printr-un prieten, și-a rezervat un zbor spre România. Acolo, sosind de la aeroport, a fost consultat imediat într-o clinică și i s-a făcut un RMN. I s-a comunicat imediat că are o hernie. Chirurgul i-a cerut scuze că nu poate să-l opereze a doua zi, și că va trebui să aștepte până a treia zi.
