In a paisprezecea zi a acestei luni, s-au implinit 132 de ani de la savarsirea unuia dintre cele mai importante momente din istoria poporului roman: proclamarea primului rege al Romaniei, Majestatea Sa Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie, 1914, Sinaia), domnitor al Romaniei (dupa abdicarea lui A. I. Cuza) incepand din 10 mai 1866, pana la 14 martie 1881, când este proclamat rege. Carol I devenea astfel, primul monarh al României si primul din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al carei nume se transforma, începând cu regele Ferdinand I, în Casa Regala de România, dinastie care va conduce tara pâna la proclamarea Republicii Populare Române în anul 1947 .
De la primul si pana la ultimul rege al sau, Casa Regala a Romaniei si-a asumat de-a lungul istoriei sale, un drum lung si foarte greu, un drum care a presupus înainte de toate enorme sacrificii si renuntari, un drum care nu a însemnat doar loialitate fata de propria constiinta si propriile idealuri, ci si fata de tot ceea ce însumeaza sentimentul constiintei nationale, de o natiune care si-a pus destinul si speranta în existenta si continuitatea ei. Legatura si buna conlucrare într-o dorita uniune cu popoarele Europei a fost statornicita, bine înradacinata, o data cu incoronarea regelui Carol I, cel care, în ciuda tuturor oprelistilor puse la cale de cei care doreau subjugarea si îndatorarea unei tari mult prea încercate de-a lungul zbuciumatei sale istorii, a deschis o fereastra spre o Europa care nu vedea pâna la acea data, decât o Românie a barbariei, dezbinarii si haosului, motive prielnice pentru a profita pe deplin de tot ceea ce însemna o tara plina de bogatii si resurse dintre cele mai felurite.
La sarbatoarea nationala prilejuita de Ziua Regalitatii din data de 10 mai 1879, Armata Româna a dedicat o sabie de onoare capitanului sau suprem, Regele Carol I, în semn de gratitudine, arma pe care au fost gravate numele bataliilor la care a luat parte armata româna si pe care au fost reproduse ordinele românesti si medaliile de razboi. Dedicatia înscrisa suna astfel: „Gloriosului conducator în razboiul 1877 – 78, armata sa recunoscatoare”, iar lama sabiei purta inscriptia: „Virtus romana rediviva” si „Gratiosului nostru domnitor”. Pe mâner erau încrustate emblema nationala, vulturul cu crucea în cioc, iar în smalt cuvintele: „Glorie eroilor cazuti”.
La primirea acestei înalte distinctii, Regele Carol I, desi emotionat, a spus cu o voce rasunatoare: „Primesc cu mândrie aceasta arma ca semn al devotamentului scumpei mele armate, care prin eroismul ei a reânviat timpurile de glorie ale trecutului! O primesc în amintirea marii epoci când d-împreuna am luptat, împartind grijile si suferintele, primejdiile si sperantele, si din care am iesit cu onoare. Daca inima ne bate mai tare la la amintirea eroilor cazuti, sa nu ne plângem, caci din mormintele lor a rasarit independenta tarii! Sa dea Dumnezeu ca aceasta sabie sa stea adâncita în somn un sir lung de ani! Iar de va fi nevoie, sa fie scoasa pentru lupta. Ei bine! O voi scoate spre a conduce la biruinta o armata de eroi! Traiasca brava noastra armata!”.
Un discurs scurt, încurajator pentru soldatii români, fara nicio lauda de sine, din care reiese evident, dragostea si fidelitatea fata de poporul caruia i s-a dedicat cu întreaga sa fiinta. Dificultatile si suferintele impuse de nobila sa misiune au fost asumate fara sovaire, pentru ca, asa cum spunea un profesor si jurnalist al vremurilor, C. Gongopol, „era armat sa le înfrunte si sa le domine”. Gazetarul a zugravit în câteva cuvinte, portretul marelui domnitor si rege: „Încredere, vointa, chibzuiala, statornicie, hotarâre si rabdare. Rabdare mai ales. Înconjurat de cea mai stralucita pleiada de barbati politici si de oameni de stat, care ar fi facut fala oricarei mari natiuni, domnitorul si mai apoi Regele Carol I al României, avea de tinut în seama cu deosebire si aluatul omenesc în opera laborioasa si fecunda, pe care o avea de îndeplinit. Spirit lucid si cumpatat, cu multa patrundere psihologica în cercetarea atitudinilor si destula filosofie în fata atacurilor; suveranul care-si impusese pentru sine o doctrina severa în viata de om si de rege, pastra o resemnata indulgenta înaintea incartadelor sporadice ale oamenilor publici. Astfel i-a putut strânge tot mai aproape în jurul lui, realizând într-un cadru de prima si aleasa ordine, civilizata modernizare a României”.
Istoria a demonstrat ca regimul monarhiei constitutionale instituit de Regele Carol I, a deschis calea spre afirmarea si libertatea tuturor celor oprimati pâna la instaurarea lui, a raspuns, asa cum afirma istoricul si academicianul Serban Papacostea, „stimulului libertatii printr-o exceptionala afirmare pe multiple planuri” si ca, din nefericire, în urma valului totalitarismelor care a cuprins la un moment dat întreaga Europa, „dupa o înflorire exceptionala timp de 80 de ani – de la Carol I la Mihai I – , societatea româneasca a fost condamnata la cea mai grea opresiune externa si interna din întreaga ei istorie, camasa de forta cumplita, îndurata cu greu si cu consecinte dezastruoase pe plan national”.
Romulus Dan Busnea
