.

Transformă-ți locuința într-un refugiu...

În era în care preocupările legate de mediul înconjurător și costurile energetice sunt...

Cum eficientizezi consumul de...

Eficientizarea inseamna sa economisesti cu cap, fara sa renunti la confort. Poti consuma...

Ponturi despre cum să...

Indiferent ce calități ai avea și ce realizări ai în portofoliu, interviul de...

Se apropia Valentine’s Day

Te gândești cu drag la persoana specială din viața ta care îți umple...
AcasăActualitateInfractionalReținere efectuată de...

Reținere efectuată de polițiști, într-un dosar penal de infracțiuni contra persoanei

Polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate și au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, din comuna Motoșeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului. Unul dintre ei a fost reținut și introdus în Arestul I.P.J.Bacău.

Din cercetări s-a stabilit faptul că, un bărbat de 33 de ani, din comuna Motoșeni ar fi lucrat ca cioban la stâna unui localnic de 47 de ani, iar în cursul lunii mai a.c., pe fondul unui conflict spontan, acesta din urmă și-ar fi exprimat nemulțumirea cu privire la modul de îngrijire a animalelor.

Deținătorul stânii, împreună cu un alt localnic, de 36 de ani l-ar fi dus pe cioban într-un grajd, l-ar fi introdus cu picioarele în două găleţi în care ar fi turnat ciment, ameninţându-l că îl vor ţine acolo până când betonul se va întări. Totodată, bărbatul de 47 de ani l-ar fi lovit în momentul în care acesta ar fi încercat să fugă din locul în care era ţinut împotriva voinţei sale.

La data de 05 iunie a.c., în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de către Judecătoria Podu Turcului, polițiștii din cadrul Secţie 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, împreună luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău şi criminaliști, au efectuat două percheziții domiciliare la imobilele celor doi bănuiți, activitate ce a avut ca rezultat identificarea de mijloace materiale de probă. De asemenea, la locuinţa bărbatului de 36 de ani au mai fost identificate și pliculeţe cu substanţă vegetală, un dispozitiv tip grinder, plicuri ce conţin ambalaje şi foiţe de tutun, ce au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

Bărbatul de 47 de ani, premergător activităţii desfăşurate în cadrul percheziţiei, la vederea polițiștilor a fugit din locuinţa sa prin spatele casei, însă acesta a fost identificat şi imobilizat.

Cei doi bănuiți au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, în baza mandatelor de aducere.

În urma probatoriul administrat, faţă de bărbatul de 47 de ani s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi lovirea sau alte violenţe, fiind încarcerat în Arestul I.P.J. Bacău.