Numarul 79/octombrie 2013 al revistei de cultura si atitudine „Plumb”, aseaza in primele sale doua pagini, printr-o inversare mai putin inspirata, articole de atitudine, iar mai apoi de cultura, usor marcate de un subiectivism oarecum explicabil, chiar daca cel de-al doilea face referire la un volum aparut si el cu vreo doi ani in urma.
Primul dintre ele, intitulat „Despre caini si despre oameni – Protectie cu prioritate” semnat de reputatul gazetar bacauan Mihai Buznea, revine asupra unui subiect excesiv mediatizat, dar nerezolvat, desi o excelenta propunere, pentru cei care stau cu urechile ciulite, vine din partea primarului de la Comanesti, una demna de luat in seama si de trecut prin furcile caudine ale comisiilor parlamentare.
Cel de-al doilea, apartine omniprezentului publicist si scriitor de marca, Gheorghe Dragan, criticul literar ce se exprima adesea prin „parabole critice”, un fin observator al trecutului ce revine in forta cu o serie de expozeuri ce condamna comunismul, „repercusiunile nefaste in plan intern”, generate de „razboiul clandestin al blocului sovietic cu conducerea comunista de la Bucuresti”, subiect dezbatut cu o prea mare larghete, pe alocuri plictisitor pentru cei ce trecutul e bun trecut, chiar daca punctul de pornire il constituie volumul „Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, avandu-l ca autor pe istoricul american Larry Watts, carte ce „expune un punct de vedere despre istoria comunista a României, pe baza unor documente ale serviciului secret al fostei Germanii de Est, STASI, ajunse în custodia CIA si desecretizate de aceasta institutie dupa anul 2000”.
Nu ca ar fi neinteresante astfel de abordari ale istoriei recente (desi ma indoiesc de receptivitatea lor in randul tinerilor care nu prea stiu cum se mananca o felie de paine trecuta prin unsoarea comunista), dar astfel de articole trebuie sa lase locul in primele pagini celor care se refera cu precadere la identitatea, istoria si cultura locala. Nu exista un calendar lunar al perosnalitatilor bacauane (cu exceptia membrilor USR), nu se mai aminteste nimic de proeiectele Centrului de Cultura „George Apostu” (lasand la o parte calitatea acestuia de amfitrion al diverselor gale de premiere literare si artistice), nu aflam mai nimic din ceea ce ne ofera renumita scoala de arta bacauana, dar nici ceea ce se intampla pe plan cultural pe Vaea Trotusului, ca sa nu mai vorbim pe plan national, de parca totul se invarte doar in jurul Bacaului si al „culturalilor” sai…
In ciua acestor aproape neansemnate lipsuri, temele propuse dezbaterilor colective, sau reflectiilor interioare, sunt la fel de interesante si atractive: „La distanta, in urma lui Caragiale (1)” – Marian Barbu; „Din cartile verii” – Grigore Codrescu; „Goana dupa nori” – Ovidiu Bufnila; „Ironia istoriei” – Constantin Vorniceasa (poate ca acesta merita sa fie articolul de prima pagina); „Agonia unei lumi absurde” – Cornel Galben etc, pagina de arte vizuale fiind inlocuita in acest numar cu una dedicata liricii universale, autorul prezentat fiind poetul Francois Villon (ciclul ,,Mari poeti ai iubirii” – asezati in limba romana de Radu Carneci).
Romulus Dan Busnea